FacebookTwitterLinkedIn

Profitul net consolidat al OTP Bank România a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la 262 milioane lei, de șapte ori mai mare decât cel înregistrat în 2022.

Potrivit raportului emis de către bancă, profitul operațional a atins suma de 270 milioane lei, marcând o creștere anuală de 25%. Această evoluție pozitivă a fost susținută de o creștere de 13% a veniturilor totale, precum și de venituri nete din dobânzi care au crescut cu 4%. Comisioanele nete au crescut cu 8%, în special datorită operațiunilor cu carduri.

De asemenea, raportul costuri/venituri s-a îmbunătățit, ajungând la 69,4% în 2023, iar baza de clienți activi a înregistrat o creștere de 15% față de anul precedent.

Volumul depozitelor a crescut cu 16%, iar datoria față de instituțiile de credit a scăzut semnificativ, cu 41% comparativ cu anul anterior.

„OTP Bank România nu numai că a abordat provocările cu rezilienţă, dar a obținut un profit record și o creștere remarcabilă a bazei de clienți activi. 2023 este un an important pentru noi, în care am avut succes în respectarea angajamentelor și în menținerea excelenei operaționale”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.

Tranzacția prin care Banca Transilvania achiziționează entitățile din România ale grupului maghiar OTP a fost parafată pe 9 februarie, marcând ieșirea OTP Group de pe piața românească.

La nivelul întregului grup, OTP a înregistrat un profit consolidat ajustat de 1,009 miliarde HUF (13,044 milioane lei) în 2023, confirmând performanțe financiare solide.