Piața de carte traversează o perioadă marcată de incertitudini, la fel ca și alte industrii, din cauza creșterii prețurilor generată de întregul context internațional. Pandemia de Covid și războiul de la granițe au afectat puterea de cumpărare a consumatorilor și au cauzat insolvența unor jucători importanți din zona de distribuție. Am discutat cu Silviu Dragomir, editor și psihoterapeut, despre provocările din industrie, viitorul cărții tipărite și de ce este considerată cartea o formă de terapie.
Forbes România: Cum arată domeniul editorial și cartea, ca business? Care sunt cele mai mari provocări?
Silviu Dragomir: Acum nu arată chiar bine. În contextul războiului, a incertitudinilor legate de acesta, creșterea prețurilor, nici cartea nu putea scăpa neafectată de această creștere. Și de scăderea puterii de cumpărare în termeni reali, insolvența unor jucători importanți din zona de distribuție, toate acestea ne afectează. Însă întotdeauna au fost suișuri și coborâșuri în piața de carte, care este foarte sensibilă la orice schimbare importantă.
În ce fel schimbările recentele, crizele ca pandemia, influențează un astfel de domeniu? În aceste perioade oamenii au cumpărat mai multe sau mai puține cărți?
În pandemie au cumpărat mai multe, odată cu începutul războiului mai puține. Reacția cumpărătorului de carte, în general, e foarte emoțională. E strict legată de percepția proprie asupra situației de moment. În pandemie știa că trebuie să stea în casă, unde cărțile și filmele deveneau o opțiune interesantă și ofertantă. Diminuau anxietatea. Cu războiul a fost altceva, un alt tip de anxietate a apărut, iar comportamentul a fost diferit. Și apoi situația economică s-a înrăutățit. Oamenilor le rămân mai puțini bani după ce își acoperă strictul necesar și, din păcate, cartea este văzută că un bun dispensabil. Este poate prima la care renunță. Experiența mea de 30 de ani în publishing mă face să spun asta. De fiecare dată când apar primele semne ale unei crize economice noi simțim o scădere a vânzării de carte. E un business atât de sensibil!
Cum vedeți viitorul cărții tipărite versus e-books?
Vor coexista. A fost o perioadă în care toată lumea era convinsă că digitalul va înlocui rapid cartea tipărită, care va dispărea aproape complet. Nu a fost așa, de mulți ani procentul ebook – carte tipărită este același. Ba chiar tendința de creștere este la carte tipărită pe piețele puternice. Am intrat de curând într-una din marile librării londoneze și era o aglomerație teribilă, cu greu te mișcai prin mulțimea de oameni care căuta cărți.
Dar audio-books? Tind acestea să înlocuiască în viitor cărțile fizice?
Nu le vor înlocui, însă și această piață este în continuă expansiune. Cu toții ascultam povești când eram mici, nu? Poate că de aici vine atracția.
Cui ați recomanda prima dumneavoastră carte, Mijlocul vieții, și de ce?
Teoretic adresabilitatea e clară, nu? Celor aflați la mijlocul vieții! Înainte de mijlocul vieții sau chiar după ce, formal, au trecut de mijlocul vieții. Spun asta pentru că, de fapt, practic e dificil de stabilit un interval clar în care să încadrezi vârsta de mijloc. În general se vorbește de 40-60 de ani, însă ambele limite, și cea superioară și cea inferioară, sunt destul de fluide. Celor care poate vor să afle mai mult sau să înțeleagă mai bine care sunt provocările etapei prin care trec. Celor care se confruntă cu turbulențe interioare de o altă natură, cu un alt chip decât cele de până acum, poate mai amenințătoare și mai greu de gestionat. Cum ar fi depresia și anxietatea. Celor care se gândesc să înceapă o terapie sau se afla în mijlocul unui asemenea proces. Și, nu în ultimul rând, terapeuților care lucrează cu adulți, și pentru care această carte poate fi o sursă de inspirație în unele momente.
De această perioadă ne poate crea atât de multe dificultăți emoționale?
Este o graniță și nu una oarecare. Face trecerea dinspre viață spre moarte. Nu e ușor să acceptăm că viața noastră a atins punctul cel mai de sus și singura direcție posibilă acum este cea descendentă. Din această postură, destul de problematică, ne jucăm sensul profund al vieții noastre, al existenței de aici și acum. Și timpul nu ne mai e un aliat, că până acum. Nu mai e o noțiune abstractă și de o întindere liniștitoare, ci parcă se scurtează și se îngustează amenințător. Apare criza de timp care, cumulată cu presiunea psihică dinspre interior, creează acele dificultăți emoționale de care vorbiți. De fapt creează platforma pentru aceste dificultăți, care poate rămâne cufundată în inconștient și de acolo să provoace răbufniri dificile și chiar periculoase la nivelul Eului.
Sunt scriitori care își fac un plan înainte de a scrie. Și nu se abat de la el. Alții care încep și spun că povestea se scrie de la sine, capătă o viață și un curs propriu. Cum a fost în cazul dvs. Și al cărții Mijlocul vieții?
Planuri îmi fac tot timpul. Mintea mea funcționează că o uzină care lucrează la foc continuu cu un singur scop: să facă planuri. Aceste planuri însă se subsumează întru totul, filosofic vorbind, căutării sensului. Acest demers interior, de-a dreptul obsedant, mi- a dictat cursul scrierii acestei cărți. A fost o gestație lungă, de câțiva ani buni, însă din momentul în care lucrurile s-au așezat pe făgașul așteptat, povestea s-a lăsat spusă ușor și cursiv. Și sper eu și coerent. Când am decis că o să public această carte, prima și cea mai importantă dorința a mea a fost să fie ceva simplu și clar, chiar dacă folosesc instrumentele psihologiei analitice, care nu sunt la îndemână tuturor. Și în slujba acestui demers, am pus inclusiv unele autodezvaluiri din experiența mea, atât de viață, cât și de terapeut. Și a fost o mare bucurie să aflu din multe reacții ale cititorilor că asta au apreciat cel mai mult. Este punctul de întâlnire pe care mi l-am dorit.
Credeți că există oameni care nu se confruntă deloc cu mijlocul vieții sau totul ține de percepție, de cât de tare o resimnte fiecvare, în felul său?
Da, există, însă plătesc un preț pentru asta. În interior, din punct de vedere psihologic, schimbările au loc oricum, indiferent dacă noi, la nivel conștient, le percepem sau nu, le acceptăm sau nu. Unii le ignoră, dar atunci riscă o stagnare, rămân blocați într-o stare de fapt care nu este mulțumitoare deloc. Alții aleg confruntarea, ceea ce în sine este o acțiune utilă și folositoare, dar numai dacă sensul este cel corect. Dacă asta înseamnă că nu își accepta vârsta și implicit schimbările care vin odată cu ea și încearcă să rămână veșnic tineri, intră pe o pantă a regresiei, se duc din ce în ce mai jos, și apoi nu mai găsesc nici timpul, și nici energia să mai revină. Au pierdut lupta. Așadar, pe scurt, confruntarea e necesară, dar presupune în același timp acceptarea și integrarea conținuturilor interioare care la această vârstă răbufnesc la suprafață. Numai așa se obține transformarea și dezvoltarea. Și prin asta suntem mai aproape de sens.
Spuneați că întâlnirea cu operele lui Jung, în special cu Cartea Roșie, au schimbat ceva în existența dvs. Cum s-a produs această revelație și ce v-a determinat să urmați o carieră terapeutică pe linia școlii sale?
Am trecut inițial printr-o analiză freudiană vreme de câțiva ani, pe când mă pregăteam să devin psihanalist. Eram editorul lui Freud și apoi al lui Jung, de care m-am simțit permanent atras. Am ales atunci să mă concentrez pe activitatea de editor și nu pe cea de terapeut, pentru care am realizat că eram mult prea tânăr, puțin peste 25 de ani. Și apoi nu mă regăseam întru totul în teoria freudiană. Așteptam altceva și a venit odată cu Cartea Roșie. Am descoperit cealaltă față a lui Jung, așa numita personalitate numărul 2, despre care a vorbit în „Amintiri, vise, reflecții”. Confruntarea lui cu inconștientul, una directă și atât de vie, m-a inspirat și m-a împins către formarea de la Institul Jung din Zurich. Simbolul a venit dinspre exterior și a înflorit în interior. Cele două lumi s-au întâlnit și acest „unio oppositorum” a făcut posibile sincronicitățile care m- au adus aici.
Pe lângă formarea în analiza jungiană, aveți un background academic în filosofie. Cum v-a ajutat acesta în momentele dificile de parcurgere a mijlocului vieții?
Filosofia m-a ajutat întotdeauna să-mi dezvolt abilitățile de observator. Pentru că aceasta a fost poziția de care m-am simțit cel mai aproape. Să obțin cunoașterea prin observarea atentă atât a ceea ce se întâmplă în jurul meu cât și, mai ales, a ceea ce se întâmplă în lumea mea interioară și necunoscută. Și cu asta se ocupă filosofia sau, mai exact, partea de filosofie de care eu m-am simțit atras.
Ce revelații existențiale, la nivel de cunoaștere de sine, v-a adus scrisul? De ce e considerat o formă de terapie?
Plăcerea și bucuria de a scrie le-am simțit demult, de când eram elev. Am scris povestiri eroice, când eram înflăcărat de istorie, am scris poezii când eram îndrăgostit. Am încercat să scriu ficțiune când eram fascinat de o anumită temă greu de cuprins altfel și eseu când dorința ce a înțelege lumea devenea copleșitoare. Pentru mine era, de multe ori, singurul fel în care puteam reacționa în fața necunoscutului. Și prin asta, da, era o formă de terapie.
Tehnic și jungian vorbind, este imaginație activă pură. Dar acesta este un alt subiect, pe care îmi doresc să-l dezvolt poate într-o carte viitoare. Pentru că imaginația activă, în multele sale forme, ne poate oferi multe răspunsuri, poate chiar toate răspunsurile care pot fi obținute.
Ca specialist în psihoterapie, ce schimbări credeți că aduc în viețile oamenilor cărțile?
Dincolo de influența benefică asupra dezvoltării creierului, dovedită științific, dincolo de informațiile unice obținute, dincolo de lărgirea cunoștințelor și dezvoltarea limbajului, dacă citești cărți, poți trăi mai multe vieți. Scurta noastră viață poate fi extinsă și multiplicată mult, mult de tot. Și asta înseamnă o schimbare importantă. Din punct de vedere psihologic Eul își lărgește granițele și aria de cuprindere. Devine mai stabil, mai echilibrat și astfel poate face față mai ușor provocărilor care vin din inconștient. Intră în dialog cu necunoscutul, într-un mod sigur și plăcut. Învață. Se pregătește. Se antrenează. Va ști cum să reacționeze când se va întâlni în viața proprie cu situații provocatoare și poate periculoase.
Cum ne influențează, din punct de vedere fiziologic și cognitiv, lectura pe hârtie comparativ cu cea pe ecrane? Ce pierdem și ce câștigăm în ambele cazuri?
Pe hârtie sau pe ecran, lectură e benefică. Depinde însă de conținut. Eu m-am referit mai sus la lectura cărților, nu la altceva. Dacă folosești ecranul pentru rețelele de socializare e una, dacă îl folosești pentru lectura cărților e alta. Depinde de fiecare cu ce se simte mai confortabil, cu hârtia sau cu ecranul. Eu unul prefer hârtia, pentru că am senzația unei relații mai strânse, mai personale cu povestea cărții. Asta nu înseamnă că nu mă pot bucura de un text bun și interesant și pe ecran.
Ce titluri și autori aveți în pregătire la Editura Trei pentru 2024, în diferite colecții?
Pe zona de psihologie aș menționa un proiect mare: publicarea operelor complete ale lui Marie Louis von Franz în 28 de volume, după modelul Freud și Jung. Primul volum a apărut deja, ne dorim să continuăm într-un ritm de 2-3 titluri pe an.