Casa de licitații Christie’s a anunțat joi că o colecție care cuprinde peste 900 de suveniruri și opere de artă ale lui Elton John a fost vândută cu peste 20 de milioane de dolari, conform AFP.
Majoritatea acestor obiecte provin din reședința luxoasă a celebrului artist din Atlanta, SUA, loc care a servit drept bază pentru turneele sale în America de Nord. Reședința a fost vândută pentru peste 7 milioane de dolari la sfârșitul anului 2023.
Colecția, strânsă de Elton John și soțul său David Furnish, include aproximativ 350 de fotografii de artă semnate de artiști celebri precum Robert Mapplethorpe și Richard Avedon. Aceste obiecte au fost adjudecate cu peste 20,5 milioane de dolari, depășind de două ori estimările inițiale, în cadrul a opt vânzări organizate la sediul Christie’s din New York și online.
În cadrul licitației, Elton John a pus în vânzare și o serie de costume de concert, inclusiv un ansamblu ivoar și aur din anii ’70, creat de designerița Annie Reavey, adjudecat pentru suma de 12.600 de dolari. Un alt element notabil a fost perechea de cizme argintii marcate cu “E” și “J”, purtată în concerte, vândută pentru 94.500 de dolari, mult peste estimarea inițială.
O pereche de ochelari cu rame groase și lentile fumurii și colorate, caracteristică pentru stilul excentric al lui Elton John, a fost adjudecată pentru 22.680 de dolari, de zece ori mai mult decât estimarea inițială.
Printre cele mai valoroase piese se numără un triptic cu celebrul “Flower Thrower” al artistului misterios Banksy, care s-a vândut pentru 1,9 milioane de dolari.
Christie’s a declarat că Elton John a ales să se stabilească în Atlanta datorită suportului și alinării găsite acolo după ce a depășit lupta cu dependența de alcool și droguri la începutul anilor ’90.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.