Agenția imobiliară RE/MAX Prime Capital din Oradea, fondată de Mihai-Cristian Pop și Ionuț Rugan, a tranzacționat anul trecut proprietăți în valoare de peste 30 de milioane de euro, cea mai bună performanță la nivel național în cadrul rețelei RE/MAX.
În total, valoarea comisioanelor încasate în 2024 s-a apropiat de 1,3 milioane euro, declară Mihai Cristian Pop, Broker Owner la RE/MAX Prime Capital, pentru Forbes.
Pentru anul în curs, compania anticipează o creștere a valorii comisioanelor încasate cu aproximativ 20-30% față de anul precedent. “Această proiecție optimistă este întemeiată pe extinderea portofoliului nostru de proprietăți premium, pe îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite clienților și pe dezvoltarea echipei”, a precizat Mihai Cristian Pop.
El adaugă că, anul trecut, terenurile din oraș s-au apreciat cu până la 10%, comparativ cu anul 2022, consolidând astfel poziția Oradei ca unul dintre cele mai atractive orașe pentru investiții imobiliare.
Cele mai mari tranzacții înregistrate de companie în 2023 au fost achizițiile de terenuri pentru dezvoltări imobiliare, urmate de terenurile destinate dezvoltărilor industriale. “Acest segment a atras investiții semnificative, pe fondul expansiunii continue a sectorului industrial și logistic de la granița de vest, certificând faptul că proiectele administrației locale din Oradea, Terminalul Intermodal Feroviar și Oradea Cargo Terminal, pot genera atractivitate pentru investitori și o creștere semnificativă a valorii orașului”, a punctat Mihai Pop.
Proprietățile rezidențiale, inclusiv case și vile, au completat topul tranzacțiilor RE/MAX Prime Capital, ocupând locul al treilea în clasamentul valorii. “Acest segment a continuat să fie popular în rândul cumpărătorilor care caută locuințe noi, într-un oraș cu un potențial de creștere foarte bun. Investitorii care au obiective de exploatare prin închiriere au ales Oradea pentru un raport foarte bun între prețul de achiziție și valoarea chiriilor, raport superior orașelor Cluj-Napoca sau Timișoara”, explică Mihai Pop.
Din informațiile sale, în Oradea, piața imobiliară a cunoscut o evoluție pozitivă în 2023, cu o creștere de cca 10-11% a prețurilor medii, de la 1.306 euro/mp în decembrie 2022, la 1.484 euro/mp în decembrie 2023.
În ceea ce privește tipurile de locuințe căutate, se observă o preferință crescută pentru unități locative colective, în special pentru ansamblurile rezidențiale de amploare, cu apartamente distribuite pe 8-10 etaje în cartiere rezidențiale cuprinzând între 6 și 16 clădiri.
Pe lângă dezvoltările urbane din oraș, și în zonele metropolitane limitrofe Oradei se constată o expansiune a proiectelor de case și vile, care oferă o alternativă atrăgătoare pentru cei care preferă viața la casă și au buget redus, dar ușor peste valoarea unui apartament în Oradea.
“În ceea ce privește proiectele imobiliare noi, Oradea prezintă cu un portofoliu diversificat de inițiative, inclusiv ansambluri rezidențiale majore care sunt planificate să fie finalizate în următorii 1-3 ani”, spune reprezentantul RE/MAX Prime Capital. El adaugă că, în pofida faptului că majoritatea cumpărătorilor sunt clienți finali, un segment important a pieței este reprezentat de investitorii imobiliari. “Deși aceștia sunt numeric mai puțini, impactul lor asupra pieței este semnificativ, având în vedere achizițiile în bloc de apartamente. Investitorii variază de la cei care achiziționează între 10 și 20 de unități odată, la cei care preferă achiziții mai moderate, de 1-2 unități pe an, dar în mod constant”. (M.P.)
Datorită poziționării sale strategice și a imaginii de oraș turistic, Oradea atrage un interes considerabil din partea investitorilor, în special în sectoarele de aparthotel și locuințe de închiriat. Promovarea activă a orașului ca destinație turistică, împreună cu calendarul bogat de evenimente culturale și sociale, de la festivalul medieval la evenimente de film și muzică clasică, a sporit cererea pentru unități turistice suplimentare.
“Din perspectiva investițională, Oradea oferă o propunere de valoare atractivă: costurile de achiziție mai accesibile comparativ cu alte orașe mari, cum ar fi Cluj, permit investitorilor să capitalizeze pe două fronturi – prin generarea unui flux constant de venituri din chirii și prin aprecierea pe termen lung a proprietăților. Diferența relativ mică de 10-15% între prețurile de închiriere din Oradea și Cluj, în contextul unei creșteri mai dinamice a valorii proprietăților în Oradea, poziționează orașul ca un loc deosebit de atractiv pentru investiții imobiliare ținând cont ca un apartament similar este cam de doua ori mai scump în Cluj Napoca față de Oradea”, explică Mihai Pop. În plus, marile companii ca Nokian sau Stihl care deschid noi fabrici în Oradea generează o cerere mare de unități locative în chirie pentru echipele din managementul acestora.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.