TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software, a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 1,2 milioane de euro la nivel de grup, în creștere cu 15% față de anul anterior.
Pentru 2024, compania estimează un avans de aproximativ 30% pentru business-ul desfășurat în România și de circa 80% pentru cel la nivel internațional, în contextul în care, peste 70% din afacerile TARA Interactive au loc în afara țării.
„Abordăm 2024 cu mari speranțe de creștere, mizând pe fondurile care vor ajunge în piață anul acesta, pe nevoia acută de digitalizare pe care o au companiile din România, dar și ca urmare a extinderi la nivel internațional. La acest moment, vedem în piață un optimism moderat în ceea ce privește evoluția de anul acesta, cea mai mare provocare ținând de recrutare sau de retenția angajaților”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive, menționând că, la nivel general, există în piață o tendință de eficientizare a costurilor prin digitalizare, automatizare și implementarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială pentru îmbunătățirea proceselor interne și oferirea de servicii mai complexe clienților.
Anul acesta, TARA Interactive va targeta clienți mai mari, decizia strategică vizând abordarea de proiecte cu un grad mai mare de complexitate, mai ales la nivel internațional, în industrii în care deja a acumulat expertiză, precum eCommerce, logistică și medicală. Pentru piața din România, compania vizează, în special, proiecte de eficientizare a costurilor prin digitalizare, automatizare, implementare RPA și migrare a serviciilor în cloud.
O altă direcție de investiții a TARA Interactive se concentrează pe extinderea internațională. Compania își desfășoară deja activitatea în SUA, Marea Britanie și în mai multe țări din Europa, în domenii precum fintech, sport, consultanță, transport, logistică, eCommerce și retail.
În 2024, TARA Interactive țintește extinderea în Orientul Mijlociu, unde are deja stabilite mai multe parteneriate cu antreprenori pentru promovarea împreună a proiectelor și produselor.
TARA Interactive a fost înființată în 1991 ca o companie de IT orientată către implementarea de noi tehnologii. În prezent, compania are peste 50 de angajați în birourile din București și Chișinău și desfășoară proiecte internaționale în SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc., în domenii precum fintech, sport, consultanță, transport, logistică, eCommerce și retail.