FacebookTwitterLinkedIn

Germania va aloca până la 3,53 miliarde de euro din fonduri publice pentru a procura hidrogen verde şi derivatele acestuia între 2027 şi 2036, a anunţat marţi Ministerul Economiei, în timp ce Berlinul pariază pe acest combustibil pentru a ajuta la decarbonizarea celei mai mari economii europene.

”Scopul măsurii de finanţare este de a reuni oferta şi cererea, atât în ceea ce priveşte cantităţile, cât şi preţurile”, a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că banii vor veni din Fondul guvernamental pentru climă şi transformare, notează Reuters.

Germania încearcă să extindă dependenţa de hidrogen ca sursă de energie viitoare pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru sectoarele industriale extrem de poluante, care nu pot fi electrificate, cum ar fi oţelul şi produsele chimice, şi pentru a reduce dependenţa de combustibilii fosili importaţi.

Berlinul va trebui să importe până la 70% din necesarul său de hidrogen în viitor, deoarece cea mai mare economie a Europei îşi propune să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2045, potrivit strategiei actualizate a guvernului în domeniul hidrogenului, publicată vara trecută.

Fondurile alocate vor fi folosite pentru a compensa diferenţa dintre preţurile cererii şi ofertei, a spus ministerul, adăugând că discută detaliile utilizării noii finanţări cu Comisia Europeană.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania