FacebookTwitterLinkedIn

Grupul Volkswagen AG a anunțat vineri că a început noul an cu un avans semnificativ al vânzărilor, livrând 698,200 de vehicule în întreaga lume în ianuarie, în creștere cu 13,3% față de aceeași perioadă din 2023. Acest avans vine pe fondul redresării din China, cea mai mare piață auto mondială.

Comparativ cu ianuarie 2023, livrările Volkswagen în China au înregistrat o creștere de aproximativ 43%, ajungând la 290,900 de vehicule. În Europa Occidentală și America de Nord, în schimb, vânzările au înregistrat scăderi de 3% (la 224,600 unități) și, respectiv, de 1% (la 66,300 unități).

Grupul german deține o serie de mărci auto, printre care Volkswagen, Audi, Porsche, Seat și Skoda. În ceea ce privește vânzările pe branduri, Volkswagen a înregistrat 382,900 de mașini vândute la nivel global în ianuarie, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă din 2023. Audi și Porsche au raportat, de asemenea, creșteri semnificative, de 13% (la 129,500 vehicule) și, respectiv, de aproape 7% (26,600 unități).

Aceste rezultate pozitive vin în contextul unei expansiuni generale a vânzărilor grupului Volkswagen în 2023, când a livrat pe plan global 9,24 milioane de vehicule, înregistrând o creștere de 12% față de anul anterior.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania