Eurohold şi EIG au intentat un proces României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pregătesc o cerere de arbitraj pentru suma de peste 500 de milioane de euro la o instanţă internaţională din SUA.
Cele două companii au informat deja oficial Guvernul României despre intenţia lor de a introduce un dosar de arbitraj internaţional, în octombrie 2023.
Eurohold şi EIG: „Ca urmare a interpelării preşedintelui României de către europarlamentari, miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în legătură cu revocarea licenţei de operare a Euroins România, precum şi în reacţie la răspunsurile şi comentariile domnului Klaus Iohannis pe acest subiect, conducerea Eurohold Bulgaria AD şi Euroins Insurance Group AD (EIG) afirmă următoarele: declaraţiile unor politicieni români de rang înalt conform cărora instanţa română a dat dreptate deciziei autorităţii române de reglementare ASF împotriva Euroins România sunt complet lipsite de temei, manipulatoare, iresponsabile şi dăunătoare”, conform Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Eurohold, este foarte neobişnuit ca un preşedinte al unei ţări să comenteze în mod părtinitor în confruntarea juridică dintre o autoritate de reglementare a pieţei şi o companie privată, în loc să se abţină de la orice comentariu care ar putea influenţa justiţia.
Reprezentanţii Eurohold susţin că „nicio instanţă din România nu s-a pronunţat încă asupra legalităţii deciziei autorităţii române de reglementare de a retrage licenţa Euroins România”.
Eurohold şi EIG: „Procesul în această speţă a început în urmă cu câteva zile şi încă nu au avut loc audierile pe fond. Până acum, a existat doar o hotărâre judecătorească cu privire la contestaţia Euroins Insurance Group (EIG) şi a filialei sale din România, prin care se urmărea suspendarea implementării deciziei autorităţii de reglementare din România de retragere a licenţei Euroins România, care a declanşat ulterior procedura de insolvenţă a companiei.”
Autoritatea Română de Supraveghere Financiară (ASF) a revocat licenţa Euroins România la 17 martie 2023.