Tarfin, agri-fintech est-european, a înregistrat o creștere accelerată de peste 35% în 2023, realizând vânzări de 85 de mii de tone de inputuri agricole atât în Turcia, cât și România și consolidându-și poziția de lider.
Cu peste 62.000 de fermieri și 1.900 de distribuitori agricoli, Tarfin își propune ca în acest an să-și extindă rețeaua națională de parteneri și distribuitori, pentru a democratiza accesul fermierilor la finanțare.
„În contextul actual, în care fermierii mici și mijlocii se confruntă cu multiple provocări, una dintre cele mai presante nevoi este asigurarea unui capital de lucru constant pentru desfășurarea operațiunilor din cadrul fermelor. Înțelegem că accesul la surse de finanțare reprezintă coloana vertebrală a activității agricole și că întârzierile sau lipsurile pot afecta profund performanța afacerilor agricole. Astfel, continuăm să dezvoltăm soluții financiare flexibile, pentru a le oferi fermierilor un sprijin relevant în gestionarea eficientă și corectă a resurselor financiare, facilitând accesul la un cadru propice pentru dezvoltarea agriculturii locale”, afirmă Adina China-Birta, Director General Tarfin România.
În ceea ce privește sectorul de retail, Tarfin pregătește lansarea platformei Tarfin PRO în România, pentru a simplifica procesul de aprovizionare. Aplicația va oferi distribuitorilor posibilitatea de a-și gestiona eficient capitalul, de a accesa produse noi și de a-și extinde afacerile. De asemenea, va facilita achiziționarea rapidă de inputuri agricole, eliminând necesitatea numerarului sau a împrumuturilor bancare. Distribuitorii vor avea acces și la un nou canal de distribuție, întrucât vor putea să-și vândă produsele direct prin platformă.
„În 2024, intensificăm eforturile de a ne perfecționa tehnologiile, de a extinde echipa și de a inova prin modelele de afaceri care au ca scop îmbunătățirea continuă a lanțului de aprovizionare agricolă. Cu sprijinul investițiilor semnificative, ne propunem să extindem și mai departe acoperirea Tarfin în diverse regiuni geografice, concentrându-ne în mod special pe Europa de Est. Prin parteneriate de succes, atât naționale, cât și internaționale, ne propunem să accelerăm dezvoltarea sectorului agricol”, declară și Mehmet Memecan, fondator & CEO Tarfin.
Fondată în 2017 în Turcia de către Mehmet Memecan, compania Tarfin și-a extins operațiunile începând din 2022 pe piața din România. Misiunea companiei este de a facilita accesul fermierilor la finanțare rapidă și convenabilă, cu ajutorul tehnologiei și a unei rețele extinse de distribuitori.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.