Capitalizarea Novo Nordisk a depăşit miercuri 500 de miliarde de dolari, compania raportând rezultate financiare peste aşteptări şi anticipând creşterea cererii pentru Wegovy şi Ozempic.
Novo Nordisk a raportat rezultate peste aşteptări aferente anulului 2023, datorită creșterii vânzărilor medicamentelor sale extrem de populare pentru combaterea obezităţii şi diabetului, notează CNBC.
Producătorul medicamentului pentru pierderea în greutate Wegovy şi al medicamentului pentru diabet Ozempic a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 31%, în coroane daneze, şi cu 36% la curs valutar constant, ajungând la 232,3 miliarde de coroane daneze (33,71 miliarde de dolari).
Profitul operaţional pe întregul an a crescut cu 37% în coroane daneze şi cu 44% la curs valutar constant, ajungând la 102,6 miliarde de coroane daneze.
Gigantul farmaceutic danez a declarat că se aşteaptă la o creştere a vânzărilor în acest an cuprinsă între 18% şi 26% în termeni ajustaţi la ratele de schimb valutar constante, pe măsură ce cererea creşte pentru Wegovy şi Ozempic, care conţin aceeaşi substanţă activă.
Astfel, valoarea de piaţă a Novo Nordisk a crescut la 506 miliarde de dolari, potrivit calculelor CNBC bazate pe datele LSEG. Preţul acţiunilor a fluctuat în cursul dimineţii, înainte de a încheia şedinţa cu o creştere de 3,5%.
Novo rămâne cea mai mare companie din Europa după capitalizarea de piaţă, înaintea LVMH, evaluată la 422 de miliarde de dolari.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.