FacebookTwitterLinkedIn

Într-un context economic ușor impredictibil, piața de ambalaje trece printr-un proces de redefinire, în care reinventarea în business și oferirea de produse de calitate sunt obligatorii, punând presiune pe jucătorii din domeniu, arată previziunile INATECH Packaging, una dintre cele mai mari companii de ambalaje de protecție din țară.

Piața de ambalaje își păstrează un trend ascendent și dinamic, motiv pentru care este nevoie să ne reinventam constant. Vedem în 2024 un an destul de bun pentru piața ambalajelor, însă nu în aceleași condiții ca până acum. În mod clar piața își reconfigurează traseul, iar direcția este către un nou nivel de excelență și de inovare. Sustenabilitatea are un ecou puternic în 2024, businessurile din România fiind orientate spre a integra tot mai mult produse prietenoase cu mediul în activitatea lor, dar vizează și reducerea costurilor în ansamblu. De aceea, vor fi câștigători jucătorii din piață care se adaptează și se reinventează și care oferă soluții complete de packaging, care să acopere nevoile variate ale companiilor”, remarcă Cristian Bădescu, CEO INATECH Packaging. 

Companiile, tot mai interesate de ambalajele rezistente și cele sustenabile

Începutul lui 2024 arată un an cu un nivel mai ridicat de incertitudine, ceea ce pune presiune pe optimizarea costurilor în companiile client. Astfel, una dintre principalele tendințe în aceste an este creșterea interesului pentru ambalaje de calitate, rezistente într-un proces mai lung de manipulare și transportare, la un cost optim, care să îndeplinească nevoile firmelor și să le ajute să reducă risipa și costurile. 

e-Commerce-ul, motorul pieței de ambalaje în 2024

Cererea principală de ambalaje va fi generată de industriile e-commerce, farma (ambalaje cu temperatură controlată), componente electronice și logistică, însă piața de ecommerce, prin apariția a tot mai multe magazine online și a creșterii numărului de comenzi online, va aduce creșteri semnificative în piața de ambalaje, urmând trendul de anul trecut când a generat o creștere a cererii de 24% pentru grupul INATECH. În acest sens, ecommerce-ul românesc va contribui inclusiv la dezvoltarea pieței de ambalaje din România în regiune. 

2024, anul ambalajelor sustenabile și ecologice

Totodată, piața de ambalaje în 2024 este caracterizată și de trecerea la ambalajul minimalist. Revenirea la elementele de bază implică utilizarea unor ambalaje cu un design simplu, dar eficient, care se concentrează pe funcționalitate și nu pe o campanie de branding excesiv. În plus, cu o presiune pe reducerea impactului asupra mediului și implementării de soluții ESG, companiile se vor orienta tot mai mult către achiziția de ambalaje sustenabile, realizate din materiale reciclate, dar și către ambalaje ecologice, realizate din hârtie și carton. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.