Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai producătorului polonez de material rulant Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) vor semna, marţi, contractul de cumpărare a 62 de rame electrice regionale (RE-R).
Finanţarea contractului va fi asigurată prin Fondul European de Modernizare (FM) 2021 – 2030, unul dintre instrumentele care contribuie la obiectivele Pactului ecologic European, prin sprijinirea unei tranziţii juste din punct de vedere social către o economie verde.
Valoarea totală a proiectului la momentul lansării în licitaţie era cuprinsă între 3,23 miliarde lei şi 4,15 miliarde lei, fără TVA, împărţită pe trei loturi:
Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1,04 miliarde lei şi 1,34 miliarde lei, fără TVA;
Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Braşov – Gheorgheni, Arad – Timişoara – Caransebeş, Huedin – Cluj – Bistriţa, cu o valoare estimată între 1,21 miliarde lei şi 1,55 miliarde lei, fără TVA;
Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov, Bucureşti Nord – Roşiori, Bucureşti Nord – Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa – Feteşti, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984 milioane lei şi 1,26 miliarde lei, fără TVA.
Durata contractelor pentru loturile atribuite va fi de 221 – 222 luni, în funcţie de lotul atribuit, notează Agerpres.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.