Banca Comercială Română (BCR) a depășit 1 milion de români, beneficiari de educație financiară, prin cele două programe dedicate – Școala de Bani și Coaching Financiar, în decurs de 8 ani.
„Este vorba despre o transformare culturală în relația noastră, ca țară, cu banii – o schimbare care rescrie povestea financiară a peste 1 milion de români, dar și a generațiilor viitoare. Iar transformarea are nevoie de amplitudine. Suntem bucuroși să vedem că, ceea ce acum câțiva ani părea un vis îndrăzneț, este azi realitate. Ne-am asumat misiunea de a normaliza, la nivelul societății românești, conversațiile despre bani, planificare și independență financiară. (…) Sunt clienți, colegi de birou, prieteni de-ai noștri, vecini, oameni pe care îi întâlnim pe stradă, la magazin, școală, muzeu, și care sunt astăzi mai echilibrați, mai liniștiți și mai încrezători în relația cu banii”, a spus Sergiu Manea, CEO BCR.
Educația financiară se regăsește apoi în mai buna gestiune a veniturilor personale.
„Prin aceste programe nu doar educăm, ci și deschidem porțile spre o prosperitate durabilă pentru milioane de oameni, contribuind la creșterea prosperității economice în ansamblu. Este un pas mare în direcția unei Românii mai informate și responsabile, unde fiecare român are puterea de a-și modela cu încredere propriul viitor și pe cel al familiei sale. Și unde educația financiară este un standard, nu o excepție. Pentru că doar educația este cheia pentru o Românie inteligentă financiar”, a adăugat Sergiu Manea.
Școala de Bani, proiectul BCR lansat în 2016 a devenit cel mai amplu și cunoscut program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai băncii au oferit, în paralel cu activitatea lor curentă, cursuri de educație financiară, în unitățile BCR, comunități, școli sau în mediul virtual, prin sesiuni online. În ultimii 8 ani, programul a susținut peste 650.000 de români să aibă o relație mai bună cu banii și să ia decizii financiare inteligente.
Dintre acesția, aproximativ 145.000 sunt adulți din companii private, instituții publice, ONG-uri, universități și școli, angajați BCR și utilizatori activi ai platformei ȘcoaladeBani.ro. 150.000 sunt adolescenți și studenți și peste 355.000 sunt copii între 7 și 14 ani. Programul are o platformă educativă online – ȘcoaladeBani.ro, care oferă gratuit resurse practice și instrumente necesare despre planificarea bugetului personal, mindfulness financiar și promovează gestionarea eficientă a banilor în scopul unei vieți mai prospere.
Serviciul de coaching financiar al BCR este unic în România și disponibil gratuit, în unitățile băncii, oricărei persoane interesate, indiferent dacă este sau nu client al băncii. Serviciul se bazează pe o platformă inovatoare de analiză de date, concepută în laboratoarele digitale ale BCR. 400.000 de persoane au beneficiat în ultimii doi ani de un plan financiar personalizat și soluții concrete pentru planurile și obiectivele lor de viață.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.