FacebookTwitterLinkedIn

Funcţiile şi practicile de management pentru companii sunt de la finalul secolului XIX şi începutul secolului XX, potrivit lui Dan Ştefan, director executiv şi cofondator Autonom, care se întreabă dacă mai sunt acestea adecvate în economia informaţională

„O mare parte din funcţiile importante, management şi tot felul de practici sunt destul de vechi. Cei care le-au conceput au trăit majoritatea vieţii lor în secolul XIX şi la începutul secolului XX şi ne întrebăm dacă mai sunt adecvate în economia informaţională versus cea industrială“, a spus Dan Ştefan, director executiv şi cofondator al companiei de închirieri de maşini şi leasing Autonom, la Gala Deloitte Best Managed Companies .Autonom este una din cele 21 de companii din România, care au primit certificarea Deloitte Best Managed Companies, în cadrul celei de-a doua ediţii a programului.

 „Ne onorează, evident şi ne obligă pentru viitor această prestigioasă distincţie şi mai ales certificare. Ne şi surprinde puţin. De ce? Pentru că noi suntem o companie, după cum ştiţi, cu rezultate foarte bune în ultimii ani şi constante, însă o companie destul de neobişnuită, în sensul că practicile noastre, structura noastră, structura companiei e destul de atipică“, a spus Dan Ştefan.