FacebookTwitterLinkedIn

Compania aeriană Wizz Air a anunțat că a încheiat anul 2023 cu peste 60 de milioane de pasageri transportați, în creștere cu 32% față de anul 2022. Anul trecut, Wizz Air a lansat aproximativ o sută de rute noi, a luat în primire 32 de aeronave noi Airbus A321neo și a zburat în total pe o distanță de 263 de milioane de kilometri.

În 2023, Wizz Air a finalizat 99,31% dintre zborurile sale programate, ceea ce reprezintă al treilea cel mai bun rezultat dintre toate companiile aeriene europene și cu mult peste media industriei. De asemenea, s-a clasat în top trei companii aeriene din Europa în funcție de ponderea zborurilor operate la timp.

Media emisiilor de carbon pentru 2023 a fost de doar 51,5 grame per pasager/kilometru, cu 6,8% mai puțin decât în 2022. Acest rezultat al celei mai scăzute intensități medii anuale a emisiilor de carbon sprijină poziția de lider a companiei aeriene printre concurenți în ceea ce privește reducerea intensității de CO2 – anunță Wizz Air.

Wizz Air este principala companie aeriană din România, preferată de aproximativ 85 de milioane de pasageri de la începutul operațiunilor, în 2006, și a transportat peste 13 milioane de pasageri în 2023. Compania aeriană operează de la șase baze din România: București, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu și Cluj-Napoca.

În iunie 2024, Wizz Air va adăuga aeronavele cu numărul 18 și 19 bazei din București, introducând o nouă rută spre Leipzig și crescând frecvența zborurilor pe 21 de rute existente.

Valeria Bragarenco, Corporate Communication Manager la Wizz Air: „Suntem mândri și fericiți că am încheiat anul 2023 cu un trafic record de pasageri, o rețea în continuă evoluție, o flotă avansată și o performanță operațională îmbunătățită, menținând în același timp cele mai înalte standarde de sustenabilitate din industrie. Wizz Air este compania aeriană lider în România, preferată de aproximativ 85 de milioane de pasageri de la începutul operațiunilor sale în 2006. În 2024 vom sărbători 20 de ani de când oferim opțiunea călătoriilor la prețuri accesibile și abia așteptăm să împărtășim cu pasagerii noștri toate aventurile și momentele de neuitat ce vor urma.”

Wizz Air este o companie aeriană ultra-low cost, care operează o flotă de 196 de aeronave Airbus A320 și A321.