FacebookTwitterLinkedIn

După ce Forbes România a avut onoarea de a participa, în exclusivitate pentru țara noastră, la prezentarea Rolls-Royce Phantom Syntopia, un model unicat și complex din punct de vedere creativ, realizat în colaborare cu creatoarea de modă Iris van Herpen, continuăm cu o ediție specială dezvoltată pornind de la SUV-ul producătorului de la Goodwood: Black Badge Cullinan Inspired by Fashion.

Dacă Phantom Synthopia făcea parte deja din colecția personală a unui client discret al Rolls-Royce și nu a putut fi testat, de data aceasta, am avut ocazia, pentru o zi, să conducem și să fotografiem Black Badge Cullinan Inspired by Fashion.
Primul lucru pe care îl remarci este ținuta de drum a mașinii. Suspensia pneumatică autoreglabilă, ce face milioane de calcule pe secundă, și sistemul de reglare activă a amortizoarelor transformă Cullinan într-un covor zburător. Pornind de la sloganul „Effortlessly, Everywhere”, butonul „Everywhere” modifică transmisia cuplului, astfel încât mașina să poate ajunge „Fără efort, oriunde”, indiferent de condițiile de condus.

Pe lângă experiența excelentă de condus, detaliile mașinii sunt uimitoare. Cullinan Inspired by Fashion face parte din două colecții „prêt-à-porter”: Re-Belle și Fu-Shion, exemplarul testat de noi fiind Re-Belle. Exemplarele Cullinan din colecția Re-Belle sunt disponibile în nuanțele Lime Gree, Gunmetal, Wildberry și Arctic White, cel testat de noi având culoarea Wildberry.

Aceste „obiecte ale dorinței”, care fac parte din categoria Rolls-Royce Bespoke Collective, se inspiră din nuanțe și texturi vibrante pe care le regăsești în lumea modei, reflectând gusturi eclectice și stilul de viață al clientelei de lux. De la exterior la interior, fiecare detaliu este atent conceput și pornește de la îmbinarea perfectă între bun-gust, utilitate și tendințele contemporane.

Fiind un model Black Badge, fiecare element cromat este de culoare neagră. Statueta Spirit of Ecstasy, emblematică pentru Rolls-Royce, grila frontală, dar și detaliile cromate din interior au culoarea neagră. Și dacă am ajuns la interior, designerii au introdus elemente colorate specifice noilor tendințe din lumea modei: tapițeria de culoare albă „Arctic White” este combinată într-un mod contrastant cu inserții de piele de culoare vișinie, pe portiere, bord și scaune, dar și cu cusăturile de pe schimbătorul de viteze și bord.

Fascia este finisată cu o țesătură extraordinar de detaliată din oțel inoxidabil, realizată manual, inspirată din ținutele văzute pe podiumul de modă. Firul delicat, cu un diametru de până la 0,45 mm, creează o textură complicată, care captează lumina în timp ce vehiculul se află în mișcare.

Pentru Cullinan Inspired by Fashion, designerii au creat un nou hayon Starlight, o caracteristică ce extinde atmosfera bine-cunoscută dincolo de interiorul mașinii. Și ca să te bucuri de această priveliște, la atingerea unui buton, din portbagaj apar două scaune din piele fin finisate și o masă de cocktail. Clienții care aleg un Cullinan în ediția Inspired by Fashion vor putea comanda și un set special de genți de voiaj.

Și pentru că drumurile noastre ne duc de obicei către locuri frumoase și spectaculoase din țara noastră, am ales să fotografiem mașina, în exclusivitate, la Conacul Cozieni Retreat Resort & Spa. Aflat la 20 de kilometri de București, lângă Mănăstirea Pasărea, Mercure Conacul Cozieni era cunoscut sub denumirea Conacul Podgoreanu, care i-a aparținut moșierului Ioan Dimitrie Podgoreanu, fiind construit de acesta în anul 1910 în stil brâncovenesc.

Îmbinând elemente de design clasice, dar și contemporane, cărămida clădirii care a trecut testul timpului ne-a inspirat să asociem clasicul britanic al unui Rolls-Royce, care încă se încăpățânează să păstreze tradiția unei mașini legendare, dar cu elemente foarte actuale de design, cu această locație.

Cullinan Inspired by Fashion scoate în evidență caracterul divers al SUV-ului de lux. „Ne-am inspirat din lumea modei. Persoane cu gusturi eclectice care definesc tendințele și influențează mișcările actuale în domeniile artei, modei și designului”, spunea Celina Mettang, Bespoke Color și Material Designer, Rolls-Royce.

Foto: Marius Michailov