FacebookTwitterLinkedIn

O analiză realizată de SanoPass FIT by MedLife arată că 40% dintre cei care s-au înscris la o sală de fitness în luna ianuarie anul trecut au menținut constantă frecvența până în luna aprilie și doar 14% dintre consumatori au rămas activi până la finalul anului.

Datele SanoPass FIT reflectă, pe de o parte, o tendință generală, specifică începutului de an, dar în același timp, “evidențiază oportunități pentru îmbunătățirea retenției pe termen lung și nevoia de a menține activ angajamentul consumatorilor din România, când vine vorba de mișcare”, arată compania. 

În ceea ce priveşte durata medie de utilizare, abonații SanoPass FIT au frecventat sala de fitness timp de 4 luni pe an în medie, cu o prezenţă de 9 vizite lunare. 

Potrivit unui studiu publicat în Journal of Aging and Physical Activity, persoanele active fizic au o speranță de viață mai lungă comparativ cu cele care duc un stil de viață sedentar. În plus, activitatea fizică a fost asociată cu reducerea riscului de depresie și anxietate în rândul femeilor.

Profilul demografic al abonaților SanoPass FIT în 2023 reflectă o tendință de creștere echilibrată și diversificată în ceea ce privește atragerea ambelor sexe în sălile de sport, portofoliul de clienți fiind reprezentat în proporție de 55% bărbați și 45% femei. Compania observă o evoluție semnificativă privind interesul pentru sport în rândul femeilor, comparativ cu anii precedenţi, când procentul abonatelor era de doar doar 33%.

„Femeile din portofoliul nostru au avut o vârstă medie de 31,2 ani, în timp ce bărbații de 29,5 ani, iar acest aspect subliniază angajamentul nostru de a atrage și servi un segment de piață matur, în contrast cu tendințele globale axate pe adolescenți și tineri între 20 și 30 de ani. Pentru anul 2024 ne propunem să atragem în activitățile sportive mai multe femei din acest segment de piață și să consolidăm un portofoliu cu vârsta medie de 32 de ani”, a completat Andrei Vasile.

SanoPass by Medlife este un furnizor de abonamente de fitness, cu o comunitate de peste 50.000 de membri activi și o rețea extinsă de aproape 400 de săli de fitness partenere.

Compania a fost achiziționată în 2022 de grupul MedLife.