FacebookTwitterLinkedIn

Gabriel Eremia – Marketing and Product Management Director, Arctic

Arctic își asumă un rol activ în promovarea educației pentru sustenabilitate prin campaniile sale, abordând cu creativitate și curaj teme precum supraconsumul de textile sau importanța folosirii de alimente de sezon, de la producătorii locali.

Ce a însemnat 2023 din punctul de vedere al brandului Arctic?

În ultimul an, ne-am concentrat pe amplificarea eforturilor legate de educația pentru sustenabilitate, continuând direcția adoptată începând cu campania „Forgotten – Redescoperă-ți garderoba cu tehnologia ExtraSteam”, care a adresat o problemă extrem de actuală: supraconsumul de textile. Acest proiect ne-a adus atât recunoaștere națională – primul Gold Effie, la categoria Durables, cât și internațională, fiind pe shortlist la Cannes Lion și la Europe Effie. Se poate spune că 2023 a fost un an cu un șir întreg de premiere pentru brand, unul în care am explorat teritorii noi, insuflați de dorința de a rămâne alături de consumatorii noștri, autentici și relevanți. Prezența brandului s-a făcut remarcată în zona de edutainment într-o abordare 360˚. Am început anul 2023 on-site, prin deschiderea Casei sustenabile Arctic din cadrul primului parc tematic educațional din România, Destiny Park, și l-am încheiat online, cu proiectul „Tradiții culinare sustenabile”, alături de Marius Tudosiei. Acesta reprezintă primul nostru show culinar online care își propune să readucă la viață rețete românești mai puțin cunoscute, gătite cu ingrediente locale, de sezon. „Tradiții culinare sustenabile” vine în continuarea proiectelor brandului Arctic dedicate promovării unui stil de viață responsabil, fiind o extindere firească a campaniei „Mâncarea de la producătorii locali merită electrocasnicele încorporabile Arctic”, cea de-a doua campanie majoră a brandului axată pe sustenabilitate, după „Forgotten”. Și pentru că vorbim despre  „Forgotten”, anul trecut am marcat și prima participare a brandului Arctic la un festival, Nostalgia. Aici le-am oferit celor prezenți o experiență imersivă dezvoltată în jurul conceptului de bar speakeasy sub forma unei petreceri într‑un laundromat, aducând în focus mesajul campaniei – „cele mai sustenabile haine sunt cele pe care le ai deja în garderobă”. Mai mult, această activare a adus împreună componenta de educație pentru sustenabilitate cu cea de responsabilitate socială, pentru că am ales să-i implicăm pe cei prezenți, dar și pe cei din online, să sprijine cauze sociale susținute de organizația nonguvernamentală „Zi de Bine”. Toate aceste campanii ne-au adus mai aproape de targetul tânăr, începând chiar de la cei mai mici, pe care îi familiarizăm cu pașii cei mai importanți pe care îi pot face pentru a avea grijă de Planetă.

Care a fost impactul acestor campanii din punctul de vedere al consumatorilor?

Toate campaniile au avut rezultate excepționale, fiind foarte bine primite de români, ceea ce ne confirmă că educația pentru sustenabilitate este direcția strategică corectă pentru brandul Arctic. Dincolo de premiile pentru campania „Forgotten”, studiile efectuate după încheierea sa au demonstrat că aceasta a fost una de impact pentru consumatori. Astfel, 8 din 10 participanți la un studiu, pe un eșantion relevant la nivel național, au declarat că mesajul campaniei este unul care le rămâne în minte. Brandul Arctic este unul care și-a păstrat relevanța, rămânând lider al pieței de electrocasnice mari din România, potrivit Euromonitor Consumer Appliances ediția 2023. Sunt realizări care nu ar fi fost posibile fără sprijinul românilor, astfel că de 1 Decembrie am fost prezenți în Times Square cu un mesaj pentru toți cei care au România în suflet, chiar și la mii de kilometri distanță.

În ce măsură credeți că ar trebui să își asume companiile responsabilitatea de a educa consumatorul?

Cred foarte mult în responsabilitatea companiilor de a educa și inspira consumatorii, întrucât aceștia sunt elementul-cheie pentru a face din sustenabilitate o realitate. Brandurile au numeroase oportunități de a ajuta societatea să evolueze în această direcție. O cale importantă este inovarea la nivel de produs, prin adoptarea de noi tehnologii, pentru a răspunde nevoilor în permanentă schimbare și a elimina bariere reale în ceea ce privește adoptarea unor comportamente sustenabile. O altă abordare, pe care o văd ca fiind complementară celei menționate anterior, este utilizarea unor instrumente de marketing și comunicare prin care sunt demontate percepții greșite pe tema sustenabilității, încurajând oamenii să își analizeze alegerile și oferindu-le alternative la îndemână.