FacebookTwitterLinkedIn

Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, a finalizat vânzarea unui portofoliu de active de energie regenerabilă din Statele Unite către Ormat Technologies pentru suma de 271 de milioane de dolari.

Conform contractului, Enel îşi cesionează întregul portofoliu geotermal în SUA, împreună cu o serie de centrale solare mici, cu o capacitate totală de 150 de megawaţi (MW).

Grupul italian a declarat că tranzacția este aşteptată să aibă un efect pozitiv în valoare de aproximativ 271 de milioane de dolari asupra datoriei nete consolidate a Enel, dar va avea un impact negativ, cu aproximativ 30 de milioane de euro, asupra venitului net raportat, informează News.ro.

Capacitatea consolidată a energiei regenerabile a Enel după tranzacţie va fi de aproximativ 9,7 gigawaţi (GW) în America de Nord.

Pe de altă parte, Enel va renunţa la un plan de dezvoltare a unei reţele extinse de puncte de încărcare pentru maşini electrice, în timp ce va continua cu ideea de a construi împreună cu un partener din SUA o fabrică de panouri solare în Statele Unite.