FacebookTwitterLinkedIn

Aproape 7 trilioane de dolari din finanțare publică și privată sprijină, în fiecare an, activități care dăunează mediului, potrivit unui raport șocant al ONU lansat sâmbătă la evenimentul COP28 din Dubai.

Raportul realizat de organizația de mediu a ONU, UNEP, a mai arătat că, în ciuda solicitărilor pentru încetarea fluxurilor de finanțare către sectoare care dăunează unora dintre cele mai valoroase active ale umanității, acele investiții reprezintă în prezent 7% din PIB-ul global.

Lansarea raportului vine în timpul negocierilor cu privire la textul final al conferinței COP28, programată să se închidă marți, și în contextul cererilor pentru a pune capăt dependenței lumii de combustibilii fosili.

Aproape 5 miliarde de dolari din aceste fluxuri de finanțare negative pentru natură provin din sectorul privat, iar aproape jumătate din acestea provin din doar cinci industrii: construcții, utilități electrice, imobiliare, petrol și gaze, alimente și tutun.