FacebookTwitterLinkedIn

Nadia Calvino, ministrul spaniol al Economiei, a obținut sprijinul necesar din partea guvernelor UE pentru a prelua președinția Băncii Europene de Investiții (BEI), conform anunțului făcut de oficialul belgian Vincent Van Peteghem, coordonatorul procesului de selecție pentru acest post de importanță europeană, relatează Reuters.

Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, și-a retras candidatura, deschizând astfel calea pentru numirea lui Nadia Calvino în funcția de conducere la BEI.

„Sunt recunoscătoare şi onorată să obţin sprijinul colegilor mei miniştri de Finanţe pentru a fi la conducerea Băncii Europene de Investiţii. În viitor, BEI va avea un rol chiar mai important, de a finanţa tranziţia verde, de a acorda sprijin financiar pentru reconstrucţia Ucrainei şi de a sprijini rolul Europei în lume”, a afirmat Calvino.

Cu o carieră extinsă în funcții publice și o reputație de tehnocrat independent din punct de vedere politic, Nadia Calvino, în vârstă de 55 de ani, este ministrul spaniol al Economiei din 2018 și nu este afiliată partidului premierului Pedro Sanchez.

Fost oficial de rang înalt al Comisiei Europene, Calvino ar urma să devină prima femeie președinte al Băncii Europene de Investiții, preluând mandatul de la Werner Hoyer (Germania), care se retrage după 12 ani de conducere a instituției financiare cu sediul la Luxemburg.

Pentru a ocupa funcția de președinte al BEI, un candidat trebuie să beneficieze de sprijinul a 18 state membre, care să reprezinte cel puțin 68% din capitalul social al băncii.