Şase dintre cele mai mari companii de industria mondială a lactatelor urmează să dezvăluie care sunt emisiile lor de metan, în cadrul unei noi alianţe globale anunţată cu prilejul conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai.
De la jumătatea lui 2024, cele şase companii membre ale Dairy Methane Action Alliance (Danone, Bel Group, General Mills, Lactalis USA, Kraft Heinz şi Nestle) vor începe să dezvăluie care sunt emisiile lor de metan, transmite Reuters.
De asemenea, reprezentanții companiilor au anunțat că în acest sens vor elabora planuri de acţiuni în domeniul metanului până la finele lui 2024. Conform Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), efectivele de animale sunt responsabile pentru aproximativ 30% dintre emisiile globale de metan din surse precum bălegarul şi râgâitul vacilor.
Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, devansat de dioxidul de carbon din punctul de vedere al contribuţiei globale la schimbările climatice. Potrivit US Environmental Protection Agency, metanul este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea climatică actuală.
„Reducerea emisiilor de metan din sectorul lactatelor înseamnă furnizarea de sprijin tehnic şi financiar fermierilor din întreaga lume, pentru ca aceştia să experimenteze posibile soluţii, precum aditivi alimentari”, a subliniat Chris Adamo, vicepreşedinte pentru guvernanţă şi afaceri publice la Danone.
„Nu există o soluţie magică. Trebuie să ne uităm la întreg spectrul de opţiuni diferite pentru ferme din geografii diferite”, a mai completat Chris Adamo.
Grupul francez Danone a promis că începând din acest an îşi va reduce emisiile de metan din lanţul de aprovizionare cu lapte proaspăt, așa încât până în 2030 acestea să fie reduse cu 30%.
Potrivit lui Katie Anderson, director la Environmental Defense Fund, companiile care fac parte din noua alianţă nu trebuie să promită că îşi vor reduce emisiile de metan cu o cifră concret. „Asta va duce la creşterea responsabilităţii”, a apreciat Anderson.
FAO susține că la nivel mondial, producţia de alimente este responsabilă pentru o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră.