Este unul dintre cei mai experimentați lideri români de business în restructurarea companiilor. În anul 2000, Andrei Cionca a lansat, alături de alți juriști și economiști, societatea de practicieni în insolvență CITR, care a ajuns în scurt timp liderul pieței de profil.
După două decenii, partenerii CITR au lansat ROCA Investments, o companie de private equity pentru consolidarea și scalarea afacerilor românești, și ROCA X, un vehicul investițional destinat companiilor disruptive la început de drum. Anul trecut, Impetum Group a lansat AGISTA, primul fond de investiții din România cu focus pe piața AeRO, care ajută IMM-urile locale să se listeze la Bursă, finanțează și accelerează creșterea acestora prin intermediul pieței de capital. Aceste companii – CITR, ROCA Investments, ROCA X și AGISTA – formează, în prezent, Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business în oricare etapă din viața unei companii.
Andrei Cionca crede că cea mai mare problemă a companiilor românești este lipsa capitalului, iar pentru a ajunge din urmă sectorul de private equity din străinătate, România trebuie să o ia pe scurtătură. Antreprenorul precizează: „Ar trebui să ne gândim ce instrumente am putea pune în practică astfel încât să o luăm pe scurtături. Sperăm ca astfel să avem acces mai facil la capital. Trebuie simplificat drumul acesta, nu avem nici timp, nici răbdare”.
În primăvara acestui an, Impetum Investments, divizia Impetum Group, și fondul de investiții AGISTA au intrat în acționariatul Bittnet Group, grup românesc de companii IT listat pe piața principală a BVB, în urma finalizării unei majorări de capital de 32 de milioane de lei. În compania Impetum Investments, Andrei Cionca deține un pachet de participații de 24,1%. CITR, parte a Impetum Group, administrează în prezent un patrimoniu evaluat la un miliard de euro în 100 de proiecte în portofoliu, având șase echipe pluridisciplinare de caz.