În perioada 27 noiembrie – 15 decembrie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, anunță Ministerul Finanţelor.
Este a patra ediţie a campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu Morning Glory, Rock FM, la care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.
Cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în sediul Ministerului Finanţelor se va organiza o nouă colectă mobilă de sânge, în zilele de 29 noiembrie şi 4 decembrie. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul instituţiei din Bulevardul Libertăţii nr.16, să salveze până la trei vieţi, conform Agerpres.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, având o dobândă de 7,10%, mai mare cu 1% faţă de tranşa uzuală de 1 an.
Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Ediţia Fidelis care debutează pe 27 noiembrie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,10% şi respectiv 7,25%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv 5,50%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.