FacebookTwitterLinkedIn

În Gaza, luni este ultima dintre cele patru zile de încetare a focului, dar Hamas a declarat că îşi doreşte prelungirea acestei perioade. La rândul său, Israelul a dat semnale că este dispus să accepte acest lucru. 

Hamasul ar trebui să elibereze, însă, câte 10 ostatici pentru fiecare zi de prelungire a armistiţiului, a declarat premierul Benjamin Netanyahu.

Gruparea teroristă a luat 240 de ostatici pe 7 octombrie, când a lansat un atac terorist masiv, soldat cu 1.200 de morţi în Israel. Acesta a răspuns cu o campanie aeriană şi terestră în urma căreia au fost ucişi, până acum, 14.800 de palestinieni, potrivit surselor medicale din Gaza.

Potrivit acordului de încetare a focului intrat în vigoare vineri, 24 noiembrie, Hamas a eliberat 58 de ostatici, atât israelieni, cât şi cetăţeni ai altor ţări; în schimb, Israelul a eliberat prizonieri palestinieni, iar în Gaza au intrat ajutoare umanitare.

Duminică, în a treia zi a acordului, au fost eliberaţi 13 israelieni, trei thailandezi şi un rus, notează RRA.

Luni, 27 noiembrie, urmează să se desfășoară ultimul act al acordului de armistițiu, de patru zile, dar n-ar fi exclus ca Israelul să răspundă pozitiv solicitării Hamasului de prelungire a lui cu câteva zile. 

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat, într-o convorbire telefonică pe care a avut-o duminică seară cu Joe Biden, președintele Statelor Unite, că își va da consimțământul pentru prelungirea acordului dacă acesta va conține prevederea eliberării în fiecare zi de prelungire a 10 ostatici israelieni.