FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul Ministerului de Finanțe prin care se înființează Banca de Investiții și Dezvoltare a României. Instituția va sprijini dezvoltarea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică și regională din România.

Ministerul de Finanțe: „Scopul creării băncii naționale de dezvoltare în România este abordarea directă a disfuncționalităților pieței financiare și a decalajelor de finanțare, în baza unei analize independente ex-ante, în scopul atenuării și reducerii lor prin desfășurarea de activități de dezvoltare, în conformitate cu legislația Uniunii Europene aplicabilă și cu actul constitutiv al fiecărei bănci de dezvoltare”

Guvernul României: „Misiunea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – S.A. este de a sprijini proiecte strategice care nu pot găsi finanţare în sistemul bancar obişnuit, iar activitatea sa se va desfăşura cu respectarea legislaţiei în materie de ajutor de stat.

Capitalul social al Băncii, subscris, este de 3 miliarde de lei. Banca va fi administrată în sistem dualist, de către un Consiliu de Supraveghere format din 7 membri şi un Directorat format din 3 membri.”

România s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să operaţionalizeze Banca de Investiţii şi Dezvoltare, astfel, a fost aprobat, prin hotărâre, actul de constituire al băncii.

Banca va acorda finanțare în condițiile pieței și acționează complementar instituțiilor de credit în scopul remedierii deficitelor de finanțare și disfuncționalităților pieței financiare.

Capitalul social se va asigura din bugetul de stat, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate prin legile bugetare anuale și/sau din veniturile rezultate din privatizare înregistrate în contul Trezoreriei Statului.

Potrivit proiectului, noua bancă cu capital de stat va avea ca scop principal sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică și regională în România prin promovarea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii eligibili.