Cel care cunoaște și înțelege trecutul poate trăi în prezent și poate desluși unele dintre misterele viitorului. Aceasta este convingerea noastră, a celor de la revista Forbes Life, despre orologerie și, de fapt, despre întregul univers uman. Și de aceea a fost o mare plăcere să vorbim cu David Seyffer, custodele muzeului IWC.
Cum a început călătoria dumneavoastră la IWC? Cum și de ce v-ați alăturat brandului?
De fapt, a fost o coincidență. Se întâmpla în septembrie 2007 – la vremea respectivă, am luat legătura cu IWC doar pentru a obține acces la arhivă, deoarece, după ce am lucrat ca istoric la Mercedes-Benz – la muzeu și la arhivă –, mi-am dorit să realizez o teză de doctorat, la fel ca toți colegii mei istorici, pentru a face ultimul pas spre a deveni cu adevărat un om de știință. Și mă gândeam ce subiect aș putea să abordez pentru a o face interesantă. Ceva despre industria orologeră, m-am gândit, iar prima mea idee a fost să analizez modul în care brandurile au făcut față crizei din anii ’70, strategiile lor, cum s-au descurcat și alte lucruri de genul acesta.
Apropo, este foarte amuzant, chiar avem acum un student care face același lucru și care ne cere acces. Deci, vedeți, poate că aceste întrebări nu au primit niciodată răspuns până acum. În 2007, când am cerut eu acces la arhivă, mi s-a spus: „Bine, dar dacă vreți să căutați în arhivă, trebuie să vă ocupați de structură, pentru că noi nu avem o arhivă în acest sens. Dacă lucrați la arhivă, poate veți putea crea o structură”. Și atunci mi-am spus: bun, iată o oportunitate de job. Am fost foarte fericit, pentru că, la momentul acela, contractul meu de cercetător la Universitate se încheiase, iar eu eram în căutare de noi provocări.
Așa că am început să lucrez, ceea ce a fost foarte bine – și pentru că aveam un job la care să merg zi de zi, dar și pentru că aveam cheia de la arhivă și mă ocupam de structurarea documentelor din arhivă. Mi-a luat șase ani să îmi termin teza – pentru că nu acesta era jobul meu oficial, trebuia să lucrez la teza de doctorat în timpul meu liber. Dar, una peste alta, am obținut acces la arhivă, am devenit custode și așa a început călătoria mea.
Cât de importantă este istoria pentru IWC? Ocupă ea un loc important în evoluția brandului? Pentru că vorbim despre un brand care privește cu destulă încredere spre viitor. Dar cred că și istoria este importantă – rădăcinile și ADN-ul unui brand, desigur.
Da, aș spune că există mai multe perspective în ceea ce privește importanța istoriei. Bineînțeles, una dintre ele este atunci când dezvolți ceva nou din punct de vedere tehnic – un mecanism sau ceva asemănător – și privești mereu în trecut să vezi ce anume poți optimiza, dacă există o altă modalitate de a face acel lucru sau dacă alegi o cale cu totul diferită. Industria auto a fost prima care a început să lucreze cu muzeele. Am lucrat pentru Mercedes Benz, care le permite clienților și colecționarilor să acceseze conținut și informații din arhivă.
Ulterior, și industria orologeră a preluat această tendință, ceea ce mie mi-a convenit de minune, pentru că aveam deja o perspectivă din interiorul industriei auto și apoi am putut porni de la zero făcând acest lucru pentru IWC. Și am înțeles că este important să avem nu doar povești de marketing, ci și o comunitate a colecționarilor, a oamenilor care dețin acele ceasuri și care doresc să afle mai mult: „Am ceasul ăsta de multă vreme, îmi puteți spune mai multe despre el?”
Astfel de întrebări apar și când vine vorba despre certificare, așa că a existat întotdeauna cerere, pentru că produsul nostru este foarte sustenabil: n-o să arunci niciodată la gunoi un ceas mecanic, nimeni nu face așa ceva. Așa că, da, oamenii vin la noi cu ceasuri vechi de 120 de ani și ne întreabă dacă este posibil să afle mai multe despre ele. De aceea este foarte important să avem o secție de arhivă. De asemenea, este important și din punct de vedere juridic, pentru a dovedi că deținem drepturile legale asupra mărcii. Așa putem veni, realmente, în ajutorul echipelor noastre juridice din întreaga lume, furnizându-le dovezile necesare.
Tot dumneavoastră vă ocupați și de procurarea unor piese noi pentru muzeu?
Cea mai mare parte a ceasurilor pe care le primim pentru muzeu provine, de fapt, de la companie. Ca să respectăm strategia de arhivare, trebuie să ne asigurăm că, în 20 sau 30 de ani, vom avea mecanismele contemporane; sau, dacă cineva dorește să scrie o poveste despre lansarea de astăzi peste 20 sau 30 de ani, trebuie să ne asigurăm că avem prototipurile sau materialele necesare pentru a acoperi subiectul în mod corespunzător, răscumpărăm modele și putem avea o imagine de ansamblu.
Din păcate, nu avem la dispoziție toate ceasurile – ar fi și imposibil, de altfel; dar să spunem că le avem pe cele mai reprezentative. În afară de asta, firește, suntem în permanență în căutare de piese interesante – ce ar fi cu adevărat interesant, ce nu avem încă. Apoi este important să aflăm ce se întâmplă în lumea colecționarilor, în lumea licitațiilor, să vedem dacă există ceasuri de referință despre care nu am știut până acum…
Există vreun model anume de ceas IWC pe care încercați să îl achiziționați de multă vreme, fără succes? Un model de care v-ați dori foarte mult să faceți rost și nu ați reușit până acum?
Avem un stoc destul de bogat, ca să spun așa, dar nu din edițiile limitate… Mai precis, căutăm un 3710 – este un cronograf din 1982 care nu a apărut niciodată în cataloagele oficiale IWC. Da, când discuți cu colecționarii, ai ocazia să vezi o mulțime de ceasuri pe care nu le-ai văzut până acum, devii conștient de existența lor. Din păcate, avem un buget limitat și de aceea nu pot să cumpăr chiar tot ce îmi doresc, este imposibil.
Vă întâlniți cu mulți colecționari?
Da, interacțiunea cu colecționarii este foarte importantă. Și o accept pentru că aflu o mulțime de lucruri de la ei. Bineînțeles, avem acces la arhivă, dar, dacă vorbim despre anii ,70, când IWC și alte branduri se aflau în plină criză, multe documente s-au pierdut atunci, ca să fiu sincer…
Da, pentru că toată lumea era supărată și disperată din cauza prețurilor.
Într-adevăr. Dar și pentru că arhivele nu erau atât de importante la vremea respectivă. Însă au existat angajați care s-au ocupat de documente și le-au salvat. Sunt situații în care aceste evidențe și cataloage nu mai apar și este extrem de util dacă găsim pe cineva care le-a strâns, iar noi putem să facem copii după ele și să le stocăm în arhivă.
Care este cel mai vechi ceas IWC pe care îl aveți în colecție și în muzeu?
Este vorba despre modelul cu numărul de referință 1410, este un ceas de buzunar Pattern H de la Florentine Ariosto Jones, deci din perioada de început. Însă nu este cel mai vechi model despre care știm – acela, din păcate, se află într-o colecție privată.
Și este singurul despre care știți că există?
Ar fi câteva exemplare…
Însă nimeni nu dorește să vândă.
Nu. Există, de pildă, o poveste interesantă pe care o prezentăm acum: avem un alt ceas de buzunar F.A. Jones la muzeu, care a fost vândut la începutul anilor 1870 în SUA și încă se află în posesia familiei inițiale, deci știm cine a fost primul proprietar.
Serios? După atâtea generații…
Da, l-au păstrat.
Și încă mai funcționează?
Bineînțeles. Are nevoie doar de un pic de lubrifiant și este în stare perfectă. Și funcționează. Ceea ce este minunat, pentru că în muzeu poți expune ceasuri, firește, dar, dincolo de asta, să afli și povestea din spate, să cunoști tradiția familiei care îl deține, să știi prin ce a trecut acest ceas… Asta e cu adevărat de neprețuit.
Da. Ar fi fascinant. Colaborați cu colecționari precum familia aceea care deține primul ceas F.A. Jones pentru a expune ceasul în muzeu?
Îl avem expus în muzeu, desigur. Am primit o întrebare prin intermediul serviciului nostru concierge: cineva cerea mai multe informații despre un ceas. Am fost foarte surprins când am văzut numărul de referință. Am luat legătura cu familia respectivă – o familie foarte cumsecade. Apoi am scris un articol pe pagina principală a site-ului nostru, ceasul este acum acolo. Ar fi minunat dacă familia ar avea ocazia să ne viziteze… Ce poveste! Și, așa cum spuneam, dacă un ceas ar putea povesti prin ce a trecut de-a lungul anilor… Ar fi absolut minunat!
Da, ar fi cu adevărat impresionant. Cum arată o zi de lucru obișnuită din viața dvs.?
Acum facem parte din echipa de strategie de produs, așa că cea mai mare parte a activității noastre nu este legată de muzeu, ci mai degrabă de crearea de conținut, de verificarea textelor și alte lucruri de genul acesta – pentru că noi verificăm tot ce este legat de istoria brandului, nouă ne revine întotdeauna această sarcină.
Câte ceasuri sunt acum în colecția IWC?
În muzeu există la ora actuală cam 230 de piese, dar întreaga colecție cuprinde cam 1.000-1.200 de ceasuri și mecanisme, pentru că, de pildă, dacă piețele doresc să prezinte o expoziție, noi putem veni oricând în sprijinul lor, inclusiv cu documentația necesară, astfel încât cei interesați să poată avea o imagine de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Adesea, lucrăm în colaborare cu serviciul post-vânzări, astfel că, atunci când clienții au nelămuriri, când au nevoie de reparații sau de ceva de genul, noi putem să verificăm cum arăta un ceas – iar asta nu e doar o bună metodă de colaborare, ci și o dovadă a faptului că suntem importanți. Acum ne-am impus provocarea de a restaura toate ceasurile de buzunar, iar oamenii sunt foarte norocoși pentru că astfel îi putem ajuta să readucă la viață moștenirea familiei.
Da, sunt convinsă. Știu că aveți o colaborare celebră cu Spitfire – preferata mea. Ați avut vreo contribuție în această privință?
Da. Misiunea noastră a fost să găsim mesajul cel mai potrivit. O coincidență a fost aceea că primul nostru model Pilot, ceasul special pentru piloți, a fost lansat în 1936, chiar pe vremea când își lua zborul primul avion de vânătoare Spitfire. Și a fost interesant să discutăm cu cei din echipa care se ocupa de restaurarea avionului Spitfire. O discuție fascinantă! Nu mai puțin interesant a fost să compilăm povestea Royal Air Force… Da, totul a ieșit foarte bine. Dacă putem fi de folos, satisfacția noastră este foarte mare.
Care este partea dumneavoastră preferată din acest job?
Aș spune că partea cu adevărat bună este aceea că putem contribui la promovarea istoriei bogate a brandului. Când eram copil, nu mă puteam considera client, pentru că nu aveam banii necesari, dar exista interesul. Și apoi vrei să afli mai multe, să citești mai multe. După care, așa cum se întâmplă în acest interviu, poți împărtăși ceea ce știi și îi poți face pe alții fericiți. Ceea ce îți oferă o mare satisfacție.
În calitate de istoric, ce părere aveți despre această mare renaștere globală a tendințelor retro-vintage? Credeți că este un lucru bun să privim și spre trecut?
Eu aș judeca lucrurile mai degrabă din perspectiva clientului. Cred că oamenii au această nostalgie a ceasurilor istorice pentru că le induc o anumită stare de spirit. Și dacă nu le puteți găsi pe piața secondhand – așa cum se întâmplă, de pildă, în cazul unui model Ingenieur vechi –, poate căutați ceva similar. Dar aș spune că un model copy-paste 100% nu este neapărat de dorit, ideal ar fi să existe niște mici diferențe.
Este nevoie și de un strop de inovație.
Exact. Și apoi trebuie să respecți acea piesă.
Nu este un remake, ci este, de fapt, un produs nou.
Exact, aceasta este ideea. Să creezi un produs nou, respectând, în același timp, rădăcinile. Însă aș înțelege și dacă unii oameni și-ar dori un ceas care să aducă mai mult cu originalul. Înțeleg perfect și acest punct de vedere, pentru că – mă gândesc – intenția clientului este să aibă un model similar. La începuturile carierei mele, colecționarii noștri erau, în marea lor majoritate, colecționari ai ceasurilor noastre de buzunar. Acum, cei din generația tânără, milenialii, încep să aprecieze ceasurile de mână. Dar acestea sunt ceasurile pe care le-au văzut la părinții lor.
Da, exact, așa am auzit și eu.
Mă refer la IWC Porsche Design, IWC GST, modelele Pilot Chronograph din anii ’90 – care prezintă foarte mare interes pentru colecționari acum. Iar în zilele noastre există platformele de socializare, unde poți împărtăși pasiunea ta cu toată lumea. N-aș spune că acest curent este orchestrat de marile companii, pentru că se vede cererea. Iar acest lucru s-ar putea schimba oricând, poate oamenii vor dori, la un moment dat, să aibă ultimele modele apărute pe piață. Dar asta este ceea ce putem vedea acum, ceea ce experimentăm acum. Aș spune însă că va exista întotdeauna un interes pentru ceasurile vintage, pentru că va exista mereu această nostalgie a trecutului.
Eu cred că lumea se mișcă prea repede, iar oamenii trăiesc cu nostalgia unor vremuri mai liniștite. Vă mulțumesc foarte mult. A fost o discuție foarte plăcută.
Cu plăcere! Vă mulțumesc și eu!