FacebookTwitterLinkedIn

În trimestrul al treilea, Kraft Heinz, producătorul de ketchup, a raportat o scădere a volumelor cu 5%.

Deși, în trimestrul al treilea, Kraft Heinz și-a văzut volumele scăzând cu 5 procente, compania a reușit totuși să obțină o creștere mică a vânzărilor datorită majorării cu 7% a prețurilor, notează RetailDetail.eu. După o majorare a prețurilor cu 7,1% în trimestrul trecut, producătorul brandului Philadelphia a reușit să compenseze limita scăderii volumelor. Astfel, vânzările au crescut cu 1% ajungând la 6,57 miliarde de dolari.

Profitul net al companiei a scăzut cu 42%, până la 262 de milioane de dolari. Oficialii companiei atribuie acest lucru în principal costurilor fiscale mai mari.„În lipsa acestor factori unici, profitul ar fi crescut ușor. Pentru întregul an, Kraft Heinz mizează acum pe un profit ajustat și mai mare decât se aștepta inițial”, susțin aceștia.

Pe de altă parte, în ceea ce privește vânzările pe întreg anul, producătorul de ketchup ajustează în jos estimările sale. În loc de o creștere între 4 și 6%, compania prognozează acum o creștere de 4%.