Israelul a anunţat că forţele sale armate au încercuit oraşul Gaza, cea mai importantă localitate a Fâşiei Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că armata a obţinut succese importante şi continuă să avanseze. Astăzi, la Ierusalim, este aşteptat Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, care va participa la o reuniune restrânsă a guvernului.
Conform unor informații de ultimă oră, premierul Benjamin Netanyahu va permite încetarea luptelor din Fâşia Gaza timp de câteva ore, pentru obținerea în schimb a eliberării unora dintre ostaticii deținuți de Hamas și a unor cetățeni străini rezidenți în Fâşia Gaza. Decizia ar putea fi luată la solicitarea administrației de la Washington.
De asemenea, Netanyahu pare deschis și ideii de a permite intrarea în Fâșia Gaza a unor transporturi cu combustibil, cu condiția să se garanteze că vor ajunge în depozitele spitalelor și nu ale organizației Hamas, notează RRA.
Secretarul american Antony Blinken va participa în cursul zilei la ședința cabinetului restrâns al Israelului, unde va discuta, între altele, modalitățile de limitare a conflictului din Gaza la nivel local, evitându-se extinderea lui în Liban și Siria.
Tot astăzi, în jurul orei 15:00, este așteptat discursul liderului organizației Hezbollah, Hassan Nasrallah, care urmează să anunțe dacă formațiunea sa se va implica sau nu în războiul dintre Israel și organizația Hamas.