FacebookTwitterLinkedIn

Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației (MDLPA) a propus astăzi către Guvernul României reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea Spitalului Orăşenesc Sinaia, investiție de circa proape 272,5 mil. lei.

„Oraşul Sinaia a solicitat suplimentarea dotărilor medicale şi crearea unor spaţii necesare relaxării şi odihnei cadrelor medicale. Îndeplinirea acestor cerinţe a condus atât la reconfigurarea funcţiunilor, recompartimentarea şi reamplasarea secţiilor medicale astfel încât să se asigure un flux medical optim, cât şi la mărirea suprafeţelor spitalului, a regimului de înălţime şi a numărului de paturi de spitalizare, de la 138 la 143”, potrivit MDLPA.

Actul normativ a fost necesar întrucât proiectul tehnic a trebuit adaptat la situaţia din teren, în vederea respectării normativelor tehnice, medicale, precum şi a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.