FacebookTwitterLinkedIn

În cursul anului viitor, în cadrul Colosseum Mall din nord-vestul Bucureștiului se va deschide un cinematograf multiplex Happy Cinema, cu 5 săli de proiecție și aproximativ 400 de locuri. Investiția se ridică la 1,4 milioane euro, a anunțat compania.

Happy Cinema, un brand de cinematografe cu capital 100% românesc, înființat în anul 2012, deține în prezent o rețea de 8 cinematografe la nivel național. Pentru proiectul din Colosseum Mall, compania a prevăzut logistică și tehnologie de ultimă generație, de la echiparea și designul sălilor de cinema și a holurilor, până la sistemele de proiecție și sunet. 

„2023 a fost anul în care prezența publicului la cinema s-a apropiat de cea din perioada de dinainte de pandemie, dar și anul în care am început dezvoltarea rețelei noastre în afara României. Am inițiat această dezvoltare cu o locație în Republica Moldova și intenționăm o extindere a rețelei în Bulgaria, Serbia și Ungaria”, a explicat Ecaterina Mateescu, administrator Happy Cinema.

Anual, cinematografele Happy Cinema sunt vizitate de peste 400.000 de clienți. Filmele care au generat anul acesta cel mai mare trafic în cinematografele Happy Cinema sunt Avatar, Barbie și Romina VTM.

Happy Cinema este gestionat de Inspire Through și Intech Solutions, ambele cu sediul în Craiova. Prima companie, deținută majoritar de Alexandru Melinte, a raportat afaceri de 16 milioane de lei anul trecut, în scădere cu 50% față de 2022, iar a doua a realizat o cifră de afaceri în creștere ușoară anul trecut, de 8,5 milioane de lei, arată platforma Termene.