FacebookTwitterLinkedIn

Antreprenorii români, cu activitate în comerţul intern şi internațional pot accesa finanţări nerambursabile de până la 500.000 lei, prin Programul Comerţ&Servicii, derulat de Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIMM) din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).
Înscrierile se fac online prin completarea unui formular electronic, care va fi disponibil pe site-ul MEAT, potrivit informațiilor transmise de MEAT. La finalul acestei etape, va fi publicată lista cererilor înregistrate. Ulterior, instituţia de credit parteneră, pentru care aplicanţii au optat va verifica  bancabilitatea acestora.
Programul Comerţ&Servicii este o măsură de încurajare şi stimulare a dezvoltării IMM-urilor cu activitate în sectorul comercializării produselor şi serviciilor şi are ca scop creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii şi promovarea digitalizării şi a transformării verzi a acestor companii. Mecanismul de finanţare prevede, la fel ca și în cazul Programului de Microindustrializare “Fabricat în România”, contractarea creditelor de investiţii de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului şi decontarea de către MEAT a 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, până la valoarea de 500.000 lei.
“Valoarea minimă a creditului de investiţii este de 250.000 lei. Pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil companiile dintr-un spectru larg de sectoare, care desfăşoară, de exemplu: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, activităţi de tipărire, de reparare, întreţinere şi instalare a maşinilor sau de captare, tratare şi distribuire a apei. Sunt eligibile activităţile de colectare, tratare şi eliminare a deşeurilor, lucrările speciale de construcţii, transporturile, serviciile de cazare sau alimentaţie, producţia cinematografică, publicitatea şi realizarea de studii de piaţă, activităţile juridice, de contabilitate, de arhitectură şi inginerie, activitățile sportive, recreative şi distractive, tranzacţiile imobiliare şi multe altele”, potrivit informațiilor transmise de MEAT.
Banii pot fi folosiți pentru a cumpăra echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru) sau active corporale, din categoria mijloacelor fixe destinate locurilor de joacă, sălilor de sport, fitness, drone sau echipamente de forţă. Sunt eligibile soluţiile şi sistemele de eficientizare energetică, dar şi echipamentele pentru colectarea, reciclarea şi reutilizarea deşeurilor industriale. Lista completă a investiţiilor eligibile permite şi achiziţia de mobilier sau de aparatură birotică.
Pentru anul 2023, Programul Comerţ&Servicii dispune de un buget în valoare de 74.500.000 lei, cu un număr estimat de 149 de beneficiari. Ţinând cont de caracterul multianual al schemei de minimis, pentru perioada 2024 – 2027, bugetul estimat este de 289.000.000 lei.