FacebookTwitterLinkedIn

Pentru majoritatea cetăţenilor adulţi din România domeniul financiar nu este atât de cunoscut, spune guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Șeful BNR susține că pentru o funcţionare eficientă a mecanismelor economice, toate persoanele active ar trebui să deţină informaţii economico-financiare minime pentru a-și gestiona banii şi riscurile asociate în mod responsabil. 

„Majoritatea cetățenilor adulți din România au cunoștințe insuficiente în domeniul financiar. Este însă cunoscut că, pentru o funcționare cât mai eficientă a mecanismelor economice, fiecare persoană activă ar trebui să dețină informații economico-financiare minime, care să-i permită să-și gestioneze banii și riscurile asociate în mod responsabil, să cunoască modul de funcționare a economiei în general și a economiei naționale, economiei de piață, în special. Ce trebuie făcut pentru a ajunge cât mai repede la o atare stare în România? Aceasta este o temă pe care cred că o va aborda explicit sau implicit conferința de astăzi”, spune guvernatorul BNR.

Cercetările efectuate pe plan naţional, „nu arată deloc bine”, spune Isărescu. În ceea ce priveşte rolul educaţiei financiare din perspectiva BNR,acesta a subliniat necesitatea înţelegerii unor concepte economice importante pentru fiecare cetăţean activ, precum mecanismul inflaţiei sau procesul de formare a dobânzilor, sunt o ţintă intrinsecă a educaţiei financiare. „Acum, câteva cuvinte despre cum vedem noi la Banca Naţională rolul educaţiei financiare. Înţelegerea unor concepte economice importante pentru fiecare cetăţean activ, precum mecanismul inflaţiei, ca să dau un exemplu sau procesul – că este un adevărat proces de formare a dobânzilor, nu le scoate nimeni din coş – sunt o ţintă intrinsecă a educaţiei financiare din punctul nostru de vedere. Educaţia financiară devine pentru banca centrală – şi nu numai la noi, la orice bancă centrală – un element complementar al politicilor de reglementare şi supraveghere şi chiar al stabilităţii financiare. Aşadar, suntem direct interesaţi de creşterea nivelului de cunoştinţe în rândul publicului adult, dar nu numai – şi de folosire a oricărui instrument ce poate dezvolta atitudini şi comportamente sănătoase din punct de vedere economic în rândul populaţiei şi, în special, în rândul tinerei generaţii”, a mai spus Isărescu.