FacebookTwitterLinkedIn

UE va acorda trei granturi în valoare de 45 milioane de euro pentru o mai bună conectare în sectorul transporturilor a României și Republicii Moldova, cu scopul consolidării culoarelor de solidaritate dintre UE și Ucraina.

“Este important ca aceste proiecte să fie implementate rapid, deoarece ele vor apropia şi mai mult Republica Moldova, ţară candidată, de Uniunea Europeană, oferind cetăţenilor şi întreprinderilor sale un acces mai uşor şi mai rapid la piaţa noastră internă”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, într-un comunicat.

Scopul acestor acorduri este să îmbunătăţească legăturile de transport dintre Republica Moldova şi România de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T).

Proiectele au ca scop modernizarea infrastructurii de transport la punctele rutiere de trecere a frontierei Ungheni, Albiţa-Leuşeni şi Reni-Giurgiuleşti-Galaţi.

În România vor fi modernizaţi 18 kilometri de drum, iar Republica Moldova va construi un nou drum de acces şi un nou punct de trecere a frontierei.