FacebookTwitterLinkedIn

Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda de politică monetară cu 500 puncte de bază. Este o dovadă că oficialii de la Ankara adoptă măsuri agresive pentru reducerea inflaţiei, care a urcat în septembrie la 61,53%.

La cea de-a cincea şedinţă de politică monetară prezidată de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda de referinţă de la 30% până la 35%. În august şi septembrie 2023 dobânda a fost crescută cu 750 de puncte de bază şi, respectiv, cu 500 de puncte de bază.

Banca Centrală a Turciei: „S-a decis să continue procesul de înăsprire a politicii monetare pentru a stabili cât mai curând posibil procesul de dezinflaţie, pentru ancorarea aşteptărilor inflaţioniste şi pentru a ţine sub control evoluţia preţurilor.”

Reprezentantul Băncii a precizat că „viitoarele decizii de politică monetară vor avea ca obiectiv atingerea ţintei de inflaţie de 5% pe termen mediu, în condiţiile în care evoluţiile geopolitice reprezintă un risc la adresa perspectivelor privind inflaţia”, conform Agerpres.

În septembrie, rata inflaţiei în Turcia a urcat la 61,53%, iar autorităţile se aşteaptă ca aceasta să ajungă la 68% până la finalul anului.