FacebookTwitterLinkedIn

Artistul britanic David Shrigley a topit 6.000 de exemplare ale cărții „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown și a folosit hârtia pentru a tipări 1.250 de exemplare din cartea lui George Orwell, „1984”. Cărțile vor fi de vânzare la prețul de 495 de lire sterline și vor fi numerotate și însoțite de autograful artistului.

„Codul lui Da Vinci” a fost un bestseller uriaș și a ajuns în bibliotecile tuturor. Dar, când au avut nevoie de spațiu pe rafturi, mulți dintre cumpărători au decis că e o carte la care pot renunța. Multe dintre exemplare au fost donate diverselor organizații de binefacere, printre care și Oxfam.

În 2017, reprezentanții magazinului Oxfam din Swansea, Marea Britanie, au făcut un teanc din cărțile lui Brown lângă casa de marcat și au pus un semn pe care scria: „Ai putea să ne dai încă un exemplar din „Codul lui Da Vinci”, dar am prefera niște viniluri”.

O fotografie cu cărțile și mesajul care le însoțește a devenit virală și i-a dat lui Shrigley ideea de a aduna cât mai multe exemplare din „Codul lui Da Vinci”. Prin mijlocirea unui centru de reciclare a adunat 6.000 de exemplare. „Mi-am dat seama că George Orwell a murit în 1950, cu mai bine de 70 de ani în urmă, deci cărțile lui erau proprietate publică, ceea ce înseamnă că oricine poate publica o carte de George Orwell”, declară artistul pentru BBC.

Cele 6.000 de „Coduri” au fost „topite” și pe hârtia reciclată a fost publicată o nouă ediție „1984”, versiunea David Shrigley. „Ceea ce am făcut eu nu e critică literară”, spune artistul. „1984” continuă să fie o carte importantă, care merită citită. E un proces interesant să iei o carte și să o transformi în alta. Simt că am colaborat cu succesul lui Dan Brown”.

Publicarea cărții nu a fost ieftină, de unde și prețul foarte mare. Dar acesta este prețul doar pentru primele 250 de exemplare care vor fi vândute în magazinul din Swansea, restul de 1.000 fiind distribuite la prețul de 795 de lire sterline / 2 exemplare, pe website-ul lui Shrigley.

Inclusă în Topul 100 al revistei Time al celor mai bune romane din toate timpurile, „1984” spune povestea unui cetățean care pune la îndoială sistemul după care funcționează o societate distopică.

Foto Profimediaimages.ro