Comisia Europeană (CE) va sprijini statele UE să înființeze academii europene de competențe specifice industriei cu zero emisii nete, inclusiv o instituție de învățământ dedicată sectorului energiei eoliene, unde ar urma să fie pregătiți 100.00 de specialiști.
„Academiile vor elabora conținut și materiale didactice și vor urmări formarea a 100.000 de cursanți în termen de trei ani de la înființare”, potrivit unui comunicat al CE.
Aceste demers este motivat de obiectivul UE de a obține cel puțin 42,5 % energie din surse regenerabile până în 2030, cu ambiția de a ajunge la 45 % din surse regenerabile, lucru care va necesita o dezvoltare masivă a capacității eoliene instalate, cu o creștere preconizată de la 204 GW în 2022 la peste 500 GW în 2030.
„Deși sectorul energiei eoliene este o poveste de succes istorică a UE, viitoarea sa traiectorie de creștere se confruntă cu o serie unică de provocări, cum ar fi cererea insuficientă și incertă, procesul lent și complex de autorizare”, a anunțat Comisia Europeană (CE).
CE menționează lipsa accesului la materii prime, inflația ridicată și prețurile mari la produsele de bază, dar și conceperea nefavorabilă a licitațiilor naționale, presiunea sporită din partea concurenților internaționali și riscurile în ceea ce privește disponibilitatea unei forțe de muncă calificate.
„Această situație necesită acțiuni imediate”, potrivit sursei citate.
CE a prezentat marți un plan de acțiune privind energia eoliană europeană, pentru a se asigura că tranziția către o energie curată merge în paralel cu competitivitatea industrial. Potrivit acestui plan, noile instalații eoliene au nevoie de un proces de autorizare mai rapid.
Turbinele eoliene montate anul trecut au adus o capacitate record, de 16 GW, ceea ce reprezintă o creștere cu 47 % față de 2021. Totuși, aceasta se situează cu mult sub nivelul de 37 GW/an necesar pentru atingerea obiectivului UE pentru 2030 privind energia din surse regenerabile.
Pentru a stimula investițiile în eoliene, CE va sprijini construirea necesară de rețele electrice prin intermediul unui plan de acțiune privind rețelele, ulterior în cursul acestui an.
De asemenea, se preconizează că energia eoliană offshore va avea o contribuție semnificativă la obiectivele UE în materie de climă și energie în anii următori. Pe baza Strategiei privind energia din surse regenerabile offshore din 2020, statele membre au convenit recent asupra unor noi obiective ambițioase pentru generarea de energie din surse regenerabile offshore până în 2050, cu obiective intermediare pentru 2030 și 2040 pentru fiecare dintre cele cinci bazine maritime ale UE.
În 2022, capacitatea instalată offshore cumulată a UE-27 s-a ridicat la 16,3 GW. Aceasta înseamnă că, pentru a reduce decalajul dintre capacitatea de 111 GW la care s-au angajat statele membre și capacitatea din 2022, trebuie să fie instalate în medie aproape 12 GW/an, adică de 10 ori mai mult decât noua capacitate de 1,2 GW instalată anul trecut.