FacebookTwitterLinkedIn

Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 2,7% la numărul locurilor de cazare şi cu 4,1% la totalul structurilor de cazare turistică, la 31 iulie 2023, comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele (54,5% din total hoteluri), urmată de 4 stele (25,6%) şi 2 stele (15,4%). Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 44, (cu 8 mai multe faţă de 31 iulie 2022), arată INS.

Din numărul total de locuri în hoteluri, 45,3% au fost în unităţile cu 3 stele, 31,9% au fost în cele cu 4 stele, 16,8% în hotelurile cu 2 stele, 4,8% la 5 stele, 1,1% în hotelurile cu o stea şi 0,1% în unităţile neclasificate pe stele.

Din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), 29,1% au fost în staţiunile din zona montană, 16,2% în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea), 10,9% în staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa), 7,4% în staţiunile balneare, 3,9% în Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea), iar 32,7% au fost în alte localităţi şi trasee turistice.

Pe zone turistice, din numărul total de locuri, 106.900 erau în staţiuni din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa), 99.600 erau în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea), 92.800 în alte localităţi şi trasee turistice, 82.900 în staţiuni din zona montană, 40.300 în staţiuni balneare şi 10.900 în zona Deltei Dunării (inclusiv oraşul Tulcea).