FacebookTwitterLinkedIn

EVconnect, rețea de staţii de încărcare pentru vehicule electrice din România, anunţă că a instalat încă 20 de staţii de încărcare rapidă în benzinării, în vestul ţării, vizând atingerea pragului de 500 de staţii până la sfârşitul acestui an.

Cele 20 de staţii rapide instalate recent într-una dintre cele mai mari reţele de benzinării din România sunt fabricate de EVBox în Franţa. Staţia modulară EVBox Troniq are o putere de 150 kW care poate fi crescută ulterior la 240 kW şi poate încărca simultan două maşini în timp ce echilibrează puterea pentru a furniza mai mult curent unei maşini electrice care are o baterie mai scăzută, arată un comunicat al EVconnect.

Pe lângă instalarea şi exploatarea staţiilor electrice, EVconnect se ocupă şi de întreţinerea staţiilor electrice, având contracte pentru peste 1.000 de staţii electrice.

Consiliul UE a adoptat legea care va amplasa stații rapide de peste 150 KW la fiecare 60 km de-a lungul principalelor rute din Uniunea Europeană începând din 2025. Programul ar trebui finalizat până în 2030.

Conform noilor reguli, țările UE sunt obligate să crească numărul de stații de încărcare pentru vehiculele electrice și pe hidrogen și să simplifice procesul de încărcare.

Extinderea infrastructurii de încărcare trebuie să fie corelată cu extinderea mobilității electrice, țările UE trebuind să ofere o capacitate de încărcare publică suplimentară de 1,3 kilowați (kW) per mașină electrică vândută. Aceasta ar însemna aproximativ un punct de încărcare suplimentar pentru fiecare 33 de mașini electrice vândute, ceea ce ar echivala cu aproximativ 600.000 de puncte de încărcare în UE până în 2025.