FacebookTwitterLinkedIn

În Europa au scăzut luni preţurile de referinţă la gazele naturale cu până la 6,5%, după ce săptămâna trecută înregistraseră un avans de peste 40%, traderii monitorizând prognozele meteo favorabile şi eforturile internaţionale de a ţine sub control conflictul din Orientul Mijlociu.

În jurul orei 8:38 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 4,9%, până la 51,33 euro pentru un Megawatt-oră, transmite Bloomberg.

Potrivit firmei de prognoză Maxar Technologies, temperaturile din Franţa, Germania şi unele părţi ale Europei urmează să revină la normal şi chiar să se situeze peste media normală în următoarele zile, după actualul val de frig. Prognozele meteo favorabile contribuie la reducerea riscurilor la adresa aprovizionării care au afectat recent piaţa gazelor.

Pe de altă parte, eforturile SUA şi aliaţilor de a evita o extindere a conflictului dintre Israel şi Hamas la nivelul întregii regiuni au contribuit şi ele la diminuarea temerilor privind impactul conflictului asupra livrărilor de gaze.