FacebookTwitterLinkedIn

Medicamentele generice și biosimilare intrate în România în perioada 2015 – 2022 au optimizat bugetul CNAS cu 1.071 milioane euro, iar specialiștii estimează că aceste tipuri de medicamente care vor intra pe piață în următorii doi ani vor crește în următorii cinci ani optimizarea bugetară cu aproximativ 345 milioane euro.

Cifrele ar putea fi și mai mari dacă autoritățile arată în continuare interes în a trata mai mulți pacienți, spun reprezentanții Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România.

În primul an de la intrarea unui produs generic pe piață locală, prețul medicamentului (DCI) scade cu cca. 40%, iar în al patrulea an de prezență pe piață, prețul scade cu 76% (referință IQVIA 2021). Astfel, intrarea medicamentelor generice pe piață înseamnă economii de cost considerabile la bugetul sănătății. 

„În perioada 2015-2022 au intrat pe piață peste 1.000 de medicamente generice și biosimilare care au generat economii de cost de 1.071 milioane euro, cu care CNAS a compensat mai multe medicamente inovative cu prețuri mari. Menționăm că 60% dintre aceste economii au fost generate de către medicamentele generice din ariile terapeutice oncologie, cardiologie, diabet și neurologie”, spune Daniel Bran, vicepreședintele APMGR.

În ceea ce privește medicamentele biosimilare, ele au în acest moment o pondere foarte scăzută, de doar 10% din piața medicamentelor biologice, ceea ce indică un potențial ridicat de creștere a optimizării bugetare și a accesului pacienților la tratament.

„Cele peste 20 de fabrici ale producătorilor locali de medicamente acoperă toate ariile terapeutice și asigură un loc de muncă pentru 7.000 de persoane. În ciuda investițiilor în permanentă creștere, ponderea producătorilor locali în întreaga piață farmaceutică din România are o tendință de scădere în ultimii ani”, spune Simona Cocoș, președintele APMGR.

În total, în acest moment în România există aproape 2.500 de medicamente generice și peste 100 medicamente biosimilare.

Medicamentele generice sunt echivalente terapeutice ale produselor farmaceutice originale ale căror brevete au expirat. Acestea sunt la fel de eficiente ca și cele originale, deoarece între cele două tipuri nu există diferențe din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. O companie poate dezvolta un medicament generic numai după ce expiră brevetele medicamentului original. Brevetul standard este de 10 de ani.

În România, prețul unui medicament generic nu poate depăși 65% din prețul medicamentului original al cărui generic este, iar prețul unui medicament biosimilar nu poate depăși 80% din prețul medicamentului biologic de referință.