Alex Găvan și Nicușor Dan au semnat ieri, 12 octombrie, memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor, prin crearea Centurii Verzi București-Ilfov. Invitație și apel la semnare și pentru ceilalți decidenți politici și executivi relevanți.
Alex Găvan, alpinist de altitudine și conservaționist, fondator al platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”, și Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, au semnat ieri, 12 octombrie, un memorandum de înțelegere privind soluțiile pentru combaterea poluării dramatice care afectează sănătatea locuitorilor Bucureștiului și a zonei înconjurătoare. În același timp, atât cei doi cât și platforma civică invită la semnarea memorandumului pe toți ceilalți decidenți politici și executivi, al căror suport este fundamental, pentru a avea aer curat în București și în celelalte orașe ale țării.
„Ușor, ușor, cei care au ales să fie #ÎmpreunăPentruCenturaVerde manifestă în concret un proiect istoric, unul dintre cele mai importante din ultimii 30 de ani. El va avea consecințe sistemice legate de reducerea poluării și calitatea vieții din orașe, mitigarea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității, biodiversitate fără de care noi, oamenii, nu am mai putea exista. Pentru binele cel mai înalt și sănătatea locuitorilor capitalei României și a celor din celelalte orașe ale țării, fac acest apel la unitate și acțiune către toți destinatarii memorandumului și mă înclin cu recunoștință înaintea tuturor,” a declarat Alex Găvan.
„Sunt foarte bucuros că putem contribui la realizarea și popularizarea unui proiect atât de important pentru București: Centura Verde. Felicit inițiatorii acestui proiect și, în mod special pe Alex Găvan, pentru determinarea cu care s-a angajat într-o misiune extrem de dificilă, dar în al cărei succes cred cu tărie. Primăria Capitalei a susținut și va susține întotdeauna proiectele și inițiativele care protejează mediul din Capitală, pentru că Bucureștiul trebuie să devină un oraș verde. Avem nevoie de cât mai multe spații verzi, copiii noștri au nevoie de parcuri și locuri de joacă în natură, avem nevoie să respirăm aer curat.
Trebuie să înțelegem că fiecare arbore contează, fiecare inițiativă, chiar dacă aparține unei instituții a statului sau societății civile, trebuie susținută, pentru că numai împreună putem să avem rezultate vizibile și care pot conta pentru viitor. În acest sens îi încurajez pe toți ceilalți actori politici și decizionali să semneze acest memorandum. Împreună vom reuși!”, a fost mesajul primarului general Nicușor Dan.
Semnarea documentului marchează intrarea într-o nouă etapă a acestui proiect de sănătate publică ce presupune și o semnificativă componentă de mediu, ca parte a unei soluții sistemice. Primăriei îi revine colaborarea pentru patru dintre cele șapte puncte ale memorandum-ului:
• Înființarea unui grup de lucru între părțile semnatare, pe tematica creării Centurii Verzi, până la data de 31 decembrie 2023; realizarea și prezentarea publică a unui calendar asumat de acțiuni și măsuri concrete pentru implementarea Centurii Verzi București-Ilfov, până la data de 30 iunie 2024.
• Realizarea și adoptarea unui plan integrat pentru combaterea poluării, al Primăriei Municipiului București și Consiliului Județean Ilfov, plan care să includă ca parte din soluție și crearea Centurii Verzi București-Ilfov, până la data de 30 iunie 2024.
• Includerea Centurii Verzi în Planul de Acțiune pentru un Oraș Verde (PAOV), aferent Municipiului București, până la data de 31 decembrie 2023.
• Includerea creării Centurii Verzi în Planul de Dezvoltare Regională București – Ilfov 2021-2027, până la data de 31 decembrie 2023.
Piatra de temelie a creării Centurii Verzi București-Ilfov o reprezintă proiectul de lege transmis către Parlament pe 12 aprilie 2023, de către platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” .
În contextul poluării dramatice din București și al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, zeci de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice reunite sub umbrela acestei platforme solicită, prin acest proiect, punerea sub protecție a întregii vegetații forestiere a Ilfovului.
Platforma civică a reușit să aducă împreună oameni de bine din USR, REPER (partide alături de care s-a și depus textul inițial al proiectului, prin deputatele Diana Buzoianu și Oana Cambera), cât și din PNL (Alina Gorghiu, Mircea Fechet, Cristian Niculescu-Țâgârlaș), PSD (Robert Cazanciuc, Laura-Mihaela Moagher) și UDMR (Barna Tánczos). În acest moment, nu mai puțin de 65 de parlamentari sunt co-inițiatori ai acestui proiect de lege.
Pe 26 iunie, proiectul fost adoptat de către Senat cu unanimitate de voturi. Anterior, a obținut unanimitate și la toate comisiile de profil . Acum, proiectul de lege se află spre dezbatere la Camera Deputaților, forul decizional. Săptămâna trecută a primit aviz favorabil, tot cu unanimitate, din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, urmând să fie trimis, pentru raport comun, la încă două comisii. Votul în plen este estimat pentru prima jumătate a lunii noiembrie.
Nicușor Dan, Alex Găvan și platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” invită la semnarea memorandum-ului pe toți ceilalți decidenți politici și executivi, al căror suport este fundamental pentru a avea aer curat în București și în celelalte orașe ale țării, prin colaborarea pentru îndeplinirea celorlalte trei puncte complementare ale memorandumului:
• Adoptarea și promulgarea proiectului de lege pentru protejarea pădurilor din Ilfov, propus de către platforma civică „Împreună pentru Centura Verde”, până la data de 31 decembrie 2023.
• Includerea subiectului legat de poluarea aerului din București și alte orașe pe agenda CSAT- Consiliul Suprem de Apărare a Țării, până la data de 31 martie 2024.
• Sprijinirea extinderii conceptului de Centură Verde și în restul țării, prin lege, hotărâre de guvern sau ordin de ministru, până la data de 31 martie 2024.
Întregul conținut al memorandum-ului se regăsește AICI.
Semnarea documentului s-a realizat și în contextul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est, dedicat soluțiilor pentru mitigarea schimbărilor climatice. Summit-ul va avea loc în perioada 19 – 20 octombrie, la București, iar platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” este partener al acestuia.
Printr-o petiție online care a strâns deja peste 8000 de semnături, platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” invită cetățenii să se alăture pentru a solicita decidenților politici și executivi îndeplinirea punctelor din memorandum.
„Împreună pentru Centura Verde” este un proiect al Fundației Alex Găvan. Fundația a fost creată să manifeste în plan concret viziunea fondatorului său conform căreia „Universul înseamnă abundență, generozitate și altruism”, prin desfășurarea de proiecte în domeniul mediului, al educației, al sportului, al artelor și al cauzelor sociale.
Partenerii platformei: WWF, Greenpeace, Fauna&Flora, Asociația Kogayon, Grupul de Inițiativă Civică Codrii Vlăsiei, Social Innovation Sollutions, Impact Hub Bucharest, Fundația Comunitară București.
Ambasadorii platformei: Alex Dima, Andreea Marin, Mircea Cărtărescu, Elisabeta Lipă, Charley Ottley, Melania Medeleanu, Oana Pellea, Ioana Nicolaie, Horia Tecău, Eugenia Vodă, Cristian Mungiu, Gabriela Szabo, Alexandru Tomescu, Carmen Uscatu, Florin Negruțiu, Raluca Negulescu-Balaci, Lucian Mândruță, Oana Ghiocel, Cristian Lascu, Alina Kasprovski, Alexandru Stermin, Anamaria Hâncu, Dan Ștefan, Orieta Hulea, Raluca Michailov, Ciprian Stănescu, Oana Neneciu, Vlad Craioveanu, Laura Bouriaud, Andreas Beckmann, Dan Dinu, Valentin Sălăgeanu, Iain Trewby, Ciprian Teleman, Teodor Frolu, Daniel Sărdan, Tibi Ușeriu, Floriana Jucan, Magor Csibi, Liana Buzea, Gabriel Păun, Adelin Petrișor, Mihaela Miroiu, Francisc Doboș, Florentina Fântânaru, Roman Tolici, Francois Bloch, Flavia Popa, Ana-Maria Brânză, Radu Afrim, Paula Herlo, Mihai Morar, Alex Nedea, Adrian Măniuțiu, Loredana-Mihaela Năbar, Alexandru Lăpușan, David Flusberg, Adelina Dabu, Valer Hancaș, Valeria Răcilă Van Groningen, Ana Bulgăr Murray, Marta Ușurelu, Ștefan Câlția, Tudor Popescu, Monica Neumorni, Damian Drăghici.
Organizațiile susținătoare se regăsesc pe site-ul platformei: https://centuraverde.ro/#sustinatori