FacebookTwitterLinkedIn

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind creşterea economică a Chinei şi a zonei euro, în timp ce avansul economiei mondiale rămâne scăzut şi inegal, în pofida “solidităţii remarcabile” a PIB-ului SUA.

„În general prognozele economice indică “o aterizare uşoară” (soft landing), dar FMI este în continuare îngrijorat de riscurile legate de criza pieţei imobiliare din China, volatilitatea preţurilor la materiile prime, fragmentarea geopolitică şi reintensificarea inflaţiei, a declarat conomistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, citat de Reuters.

FMI a menţinut la 3% previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2023, dar le-a redus pe cele pentru 2024 cu 0,1 puncte procentuale, faţă de prognoza precedentă, de 2,9%. PIB-ul mondial a crescut cu 3,5% în 2022.

Tendinţele de creştere economică sunt din ce în ce mai divergente pe plan global, iar perspectivele pe termen mediu sunt “mediocre”.

Noi riscuri au apărut în urma conflictului dintre Israel şi Palestina, dar acesta s-a declanşat după data de 26 septembrie, când FMI a stabilit forma finală a previziunilor sale.

“În funcţie de cum va evolua situaţia, există multe scenarii diferite pe care încă nici nu am apucat să le explorăm, astfel încât nu putem face previziuni în acest moment” , a spus Gourinchas.

Nici perspectivele pe termen mediu nu sunt mai bune. FMI se aşteaptă la o creştere a economiei mondiale de 3,1% în 2028, mult sub prognoza pe cinci ani de 4,9% în ajunul crizei financiare globale din 2008-2009.

Inflaţia continuă să scadă pe plan global, în urma reducerii preţurilor la energie şi, într-o măsură mai mică, a preţurilor la alimente. Rata anuală medie a inflaţiei ar urma să scadă la 6,9% în 2023 şi la 5,8% în 2024, de la un nivel de 8,7% în 2022.

Inflaţia de bază va scădea mult mai gradual, la 6,3% în 2023 şi la 5,3% în 2024, de la un nivel de 6,4% în 2022, previzionează FMI.

“Mai avem destul până acolo”, a declarat Gourinchas într-o întâlnire cu jurnaliştii, adăugând că FMI a avertizat băncile centrale să nu renunţe prea devreme la înăsprirea politicii monetare.

FMI a îmbunătăţit estimările privind creşterea SUA, cea mai mare economie mondială, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,1% în 2023, şi cu 0,5 puncte procentuale, la 1,5% în 2024, citând investiţiile mai solide ale companiilor şi majorarea consumului. Statele Unite rămân singura economie importantă care va depăşi prognozele de dinaintea pandemiei.

În contrast, China ar urma să înregistreze un avans al PIB-ului de 5% în 2023 şi 4,2% în 2024, o scădere cu 0,2 puncte procentuale şi, respectiv, cu 0,3 puncte procentuale, din cauza crizei din sectorul imobiliar şi a cererii externe slabe.

De asemenea, FMI a înrăutăţit estimările pentru zona euro, care ar urma să înregistreze o expansiune de 0,7% în 2023 şi 1,2% în 2024, faţă de precedenta prognoză care indica un avans de 0,9% anul acesta şi de 1,5% anul viitor.

PIB-ul Marii Britanii, afectat de preţurile ridicate la energie, va creşte cu 0,5% anul acesta (faţă de un avans de 0,6% previzionat anterior) şi cu 0,6% anul viitor (faţă de un avans de 0,10% previzionat anterior).