FacebookTwitterLinkedIn

La douăzeci de ani după ce SUA au declarat „război global împotriva terorismului”, organizațiile teroriste sunt mai bogate și mai puternice ca niciodată.

De la talibanii din Afganistan și până la Hezbollah în Liban, Forbes Israel a realizat un raport special ce urmărește sursele de finanțare ale celor mai bogate organizații teroriste și cartografiază mecanismele lor de finanțare.

„În spatele fiecărei organizații teroriste de succes există un sistem economic – de obicei o țară”, a spus generalul Herzi Halevi, adjunctul șefului de stat major al Israel Defense Forces, în timp ce era coordonatorul departamentului de informații militare israeliene.

În ultimii ani, se pare însă că declarația lui Halevi a devenit o realitate predominantă. Aceeași concluzie reiese și din ancheta realizată de Forbes Israel cu privire la evoluția celor mai bogate organizații teroriste din lume.

„A însuma un venit estimat pentru organizațiile teroriste este în mod inerent un calcul foarte complicat. Definiția de bază a unei <organizații teroriste> este supusă unor interpretări diferite, care, în unele cazuri, provin din interesele de securitate și politice. Prin urmare, în realizarea raportului nostru am folosit lista oficială a organizațiilor teroriste la nivel internațional întocmită de Departamentul de Stat al SUA”, explică jurnaliștii Forbes Israel, care menționează că în realizarea raportului au fost consultați experți în domeniile cercetării, informațiilor și securității din Israel, dar și din străinătate.  

Așadar, spun jurnaliștii Forbes Israel, concluziile acestei cercetări globale se bazează pe date, estimări și evaluări ale experților, așa cum au fost publicate sau transmise de diferite organisme guvernamentale și de securitate, organizații internaționale, universități și institute de cercetare.

Conform raportului special Forbes Israel, primul loc în top 10 cele mai bogate organizații teroriste din lume este ocupat de organizația talibanilor.

Chiar înainte de a prelua ca zonă de activitate Afganistanul, grupul avea venituri de aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe an. Asta datorită traficului de droguri și activităților ilegale din minerit. Iar în prezent, se așteaptă ca veniturile talibanilor să crească puternic la 2,5 miliarde de dolari pe an.

Rebelii Houthi, cei care ocupă locul al doilea în clasament, dețin controlul asupra unor orașe cheie din Yemen, inclusiv capitala Sana’a. Se poate spune că aceștia au preluat puterea asupra economiei locale prin escrocarea afacerilor locale, respectiv a companiilor mari ce activează în zona lor de influență. De asemenea, aceștia sunt cunoscuți și pentru comerțul ilegal cu petrol. Veniturile anuale ale organizației sunt estimate la aproximativ 2 miliarde de dolari pe an.

                      

Poziție Nume *Venituri anuale (mil.dolari) * Zone* Surse primare de venit *
1Taliban 2,500 Afghanistan and PakistanTaxes and fees, drug trafficking and mining 
2Ansar Allah (The Houthi Rebels)2,000YemenTaxes from companies and corporations, illegal oil trade
3Hezbollah1,200Lebanon and SyriaAid funds from Iran, drug trafficking 
4Al Qaeda and its affiliates600GlobalTaxes, illegal trade (drug, arms & human trafficking) 
5Hamas500Gaza Strip and the West BankTaxes and fees, Aid funds from Iran 
6Kurdistan Workers’ Party (PKK)250Turkey, Iraq and SyriaIllegal trade (drug, arms & human trafficking) 
7ISIS and its affiliates150GlobalTaxes, kidnapping and ransom illegal trade (oil & Antiquities trafficking) 
8Real IRA70UK and IrelandIllegal tobacco trade 
9Kata’ib Hizballah50Iraq and SyriaAid funds from Iran 
10Palestinian Islamic Jihad35Gaza Strip and the West BankAid funds from Iran 

Sursa: Forbes Israel

La fel ca talibanii din Afganistan sau houthii din Yemen, care se bucură de putere economică datorită escrocării companiilor aflate sub controlul lor, Hamas generează venituri de sute de milioane de dolari. Cu ajutorul financiar de aproximativ 100 de milioane de dolari din Iran – canalizat direct către armată, prin impozitarea activității economice din Fâșia Gaza, dar și datorită ajutorului financiar ce se îndreaptă către Gaza, veniturile anuale ale Hamas sunt estimate la un total de 500 de milioane de dolari pe an.

Deși liderul său a fost ucis, superiorii săi sunt vânați în fiecare colț al globului, iar puterea generală i s-a slăbit dramatic – Al-Qaeda încă reușește să-și reconstruiască influența militară, politică și puterea economică. Potrivit raportului de terorism al Departamentului de Stat al SUA, organizația este în prezent o „sursă de inspirație pentru o rețea globală de grupuri afiliate”. Al-Qaeda în Magrebul Islamic, Al-Qaeda în Peninsula Arabică, Tahrir al-Sham sau Al-Shabaab sunt ramurile oficiale ale organizației super-jihadiste care au câștigat putere și influență locală considerabilă în ultimii ani. Aceștia au reușit să genereze surse semnificative de capital – în principal prin exploatarea rutelor comerciale și impozitarea industriei de contrabandă (droguri, arme, tutun sau trafic de ființe umane), colectând bani din taxe de protecție, din comerțul ilegal cu petrol sau din răpiri.

ISIS, Statul Islamic al Irakului și Levantului, era considerată până acum câțiva ani cea mai bogată organizație teroristă din lume și câștiga miliarde de dolari pe an. În urma înfrângerilor sale militare însă din Siria și Irak, activele organizației s-au diminuat. Recent, ISIS și-a restabilit treptat puterea și a reușit să mențină o rețea globală de organizații teroriste, datorită sutelor de milioane de dolari în numerar și diverselor active rămase în proprietatea sa. Astăzi, organizația generează cea mai mare parte a veniturilor din comerțul ilegal cu petrol, vânzarea bunurilor furate pe darknet, colectarea de bani din răscumpărări, dar și din gestionarea unei rețele de companii și afaceri.

Conform raportului Departamentului de Stat al SUA, membrii PKK „continuă să planifice atacuri împotriva țintelor poliției și structurilor militare din Turcia și să strângă fonduri din toată Europa”. Un raport special publicat recent de Interpol relevă că pe parcursul anului 2021, activiștii organizației au continuat să strângă fonduri prin mijloace legale și ilegale, bazându-se pe rețeaua puternică de contacte din multe țări europene.

În ultimii doi ani, una dintre cele mai importante surse de venit, și anume, taxarea industriei narcotice a fost afectată semnificativ de pandemia de coronavirus. Pe de altă parte, pandemia a provocat și o creștere bruscă a numărului de consumatori de droguri și o creștere a cererii și a sferei de comercializare a acestei piețe, care produce sute de miliarde de dolari pe an. Similar altor organizații teroriste, precum talibanii sau Hezbollah, PKK a învățat de-a lungul anilor cum să genereze sume uriașe din această industrie – care reprezintă o componentă importantă în veniturile anuale ale organizației.

Potrivit Comisiei Independente de Monitorizare, organizația care supraveghează acordurile de încetare a focului din Irlanda, REAL IRA este cea mai violentă și dominantă, fiind responsabilă pentru majoritatea atacurilor teroriste înregistrate de la semnarea acordului de pace și dezarmarea IRA.

Liderii RIRA au fost asociați cu numele șefilor crimei organizate și cu nume ale membrilor din mafia irlandeză. Majoritatea veniturilor RIRA provine din vânzarea de țigări și produse din tutun furate și contrafăcute, ce generează zeci de milioane de dolari în fiecare an.

În ciuda dimensiunii relativ modeste a organizației Kata’ib Hezbollah („Brigadele Partidului lui Dumnezeu”), miliția pro-iraniană, care numără în total câteva sute de luptători, are o importanță și o influență imense în lupta șiită din Irak. Timp de mulți ani, această miliție șiit-irakiană a fost responsabilă pentru unele dintre cele mai sângeroase acțiuni din Irak împotriva Statelor Unite.

Miliția șiită pro-iraniană este supusă în totalitate – religios și militar – instrucțiunilor liderului său suprem, situat la Teheran și, ca atare, organizația își primește sursele de venit aproape exclusiv din capitala Iranului, estimate la mai multe zeci de milioane de dolari pe an. Veniturile suplimentare sunt estimate la câteva milioane de dolari pe an, și provin din răpiri, taxe de protecție pe care le percepe organizația de la întreprinderile și persoanele aflate în zonele situate în sfera sa de influență.

Astăzi, în ciuda sancțiunilor economice și a unei crize severe, Iranul continuă să subvenționeze fratele mai mic al Hamas și, pe lângă arme și cunoștințe valoroase, Forța Iraniană Quds transferă zeci de milioane de dolari anual Jihadului Islamic, finanțând activitățile sale militante.