FacebookTwitterLinkedIn

Banca Centrală din Israel a anunţat luni că va vinde 30 de miliarde de dolari pe piaţă, prima vânzare de valută derulată vreodată de această bancă. Decizia urmărește menţinerea stabilității cursului de schimb în contextul ofensivei declanşate împotriva Israelului de organizația teroristă Hamas.

Imediat după anunţul Băncii Centrale din Israel, şekelul s-a depreciat cu 2,7% în raport cu dolarul până la 3,945 şekeli pentru un dolar, cel mai redus curs de schimb de la începutul lui 2016.

Moneda israeliană s-a depreciat deja cu 10% de la începutul acestui an şi până în prezent, până la un curs de 3,86 şekeli pentru un dolar, pe fondul turbulenţelor politice din Israel, şi ca urmare a ceea ce se aşteaptă să fie un război îndelungat cu Hamas, notează Agerpres.

Golan Benita, directorul Departamentului de pieţe financiare din cadrul Băncii Israelului: „Suntem într-o situaţie de securitate fără precedent şi estimările noastre sunt că piaţa ar pute ajunge într-o situaţie de divergenţă fără anunţarea intervenţiei noastre.

De aceea a fost important pentru noi ca, înainte de debutul tranzacţiilor pe piaţa locală, să creştem incertitudinea pe piaţă sau să creştem certitudinea pe piaţă, pentru a limita cât mai mult posibil incidentele de reacţie exagerată şi să asigurăm funcţionarea normală a pieţelor.”

Israelul a acumulat rezerve valutare de peste 200 de miliarde de dolari, aproape 40% din Produsul Intern Brut al ţări.