Uniunea Europeană (UE) nu are intenția de a se decupla economic de China, dar trebuie să se protejeze atunci când se abuzează de deschiderea pe care o arată, a declarat vicepreședintele executiv al CE, Valdis Dombrovskis.
„UE nu are intenția de a se decupla de China. UE trebuie, de asemenea, să se protejeze în situațiile în care deschiderea sa este abuzată”, a spus el, citat de CNBC.
Relațiile dintre UE și China au devenit tensionate din cauza legăturilor Beijingului cu Moscova, după ce forțele ruse au pătruns în Ucraina.
Blocul european a înregistrat un comerț bilateral record cu China anul trecut, dar acesta este „foarte dezechilibrat”, a spus, invocând un deficit comercial de aproape 400 miliarde de euro.
Dombrovskis, care este și comisarul comercial al blocului, se află într-o vizită de patru zile în China, în căutarea unor legături economice mai echilibrate cu UE.
El a sosit în China după mai puțin de o săptămână după ce CE a declarat că analizează impunerea unor tarife punitive pentru a proteja producătorii europeni de importurile mai ieftine de vehicule electrice din China.
„Crearea unei piețe deschise printre membrii săi a fost unul dintre principiile fondatoare ale UE. De asemenea, ne angajăm în favoarea comerțului global liber și echitabil. Și „echitabil” este cuvântul cheie aici”, a spus el.
UE spune că deficitul său comercial de 400 miliarde de euro este parțial cauzat de restricțiile impuse de China asupra companiilor europene.
„Suntem deschiși pentru concurență, inclusiv pentru concurența în sectorul vehiculelor electrice, dar concurența trebuie să fie corectă”, a spus el.