Serviciul de Venituri Interne din SUA (IRS – Internal Revenue Service) a anunțat intensificarea eforturilor de urmărire a 1.600 de milionari și 75 de parteneriate mari de afaceri care datorează sute de milioane de dolari reprezentând plăți restante ale taxelor, informează Associated Press.
Comisarul IRS, Daniel Werfel, a spus că, odată cu creșterea finanțării federale și cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială, agenția are noi mijloace de a viza bogații care au „uitat” să plătească impozitele.
„Dacă vă plătiți taxele la timp, este deosebit de frustrant să vedeți că cei bogați nu o fac”, le-a spus Werfel reporterilor. El a spus că sunt vizați pentru noile „eforturi de conformitate” nu mai puțin de 1.600 de milionari care datorează cel puțin 250.000 de dolari fiecare și 75 de parteneriate mari de afaceri care au active de aproximativ 10 miliarde de dolari.
În iulie, conducerea IRS a declarat că a încasat 38 de milioane de dolari de la peste 175 de contribuabili cu venituri mari. Acum, agenția va intensifica acest efort, a spus Werfel: „IRS va avea zeci de agenți concentrați pe aceste cazuri, de colectare de la cei cu venituri mari în anul fiscal 2024”, a spus el.
O echipă de economiști academicieni și cercetători IRS a descoperit, în 2021, că cei mai bogați 1% din SUA nu raportează către IRS decât 20% din câștigurile lor.