„Roots and reflections“ – expoziție Veronica Taussig la Timișoara, în Sinagoga din Cetate
Când am pășit în Sinagoga din Cetate, la finalul lunii august, m-am simțit ca într-o mașină a timpului care și-a încurcat spițele. Dacă mă uitam în sus alunecam în trecut, acum circa 160 de ani, pe când sinagoga neologă începea să capete contur după planurile arhitectului vienez Karl Schumann; dacă mă uitam în stânga sau în dreapta pășeam într-o lume constructivistă a viitorului, în care poliuretanul, aluminiul lăcuit și oțelul domină lumea organică.
Forma profană se juca cu fondul sacru: am văzut cum sculpturi atipice coexistă cu decoraţiile specifice cultului mozaic într-un spațiu al sacrului. Am văzut cum culorile se potențează reciproc, cum roșul sângeriu al unei amibe metalice în tranziție se distinge prin joc și culoare de fondul azuriu cu influențe eclectice și geometrie maură. Am văzut pete de lumină și de culoare pe zidurile sinagogii și forme suspendate de cadre invizibile ce sfidează legile gravitației.
„La Citadelle du Temps“ sau „The Citadel of Time“ este un joc de strategie în care jucătorii trebuie să recupereze artefacte esențiale din istoria umanității. Mașina timpului care m-a adus în Sinagoga din Cetate, în acea după-amiază de august, m-a transformat în personaj pe o tablă de joc abstractă. Am pornit într-o căutare de simboluri, înțelesuri, formă și fond. Am intuit amintirile viitorului într-o cheie feminină și într-un spațiu al trecutului, într-un loc important din Timișoara. Am vrut să înțeleg cum comunitatea evreiască a fost diminutivată, de o istorie potrivnică și de un regim comunist cangrenar, de la 13.000 de membri în perioada interbelică, până la 600 în prezent. Și m-am bucurat că avem de-a face aici cu o lecție de supraviețuire în tandem: sinagoga a renăscut după o restaurare îndelungă, dar foarte reușită, iar arta Veronicăi Taussig a ajuns acasă.
Veronica Taussig este o artistă născută în 1948 în Timișoara și a pășit adesea, la sărbătorile evreiești importante, în Sinagoga din Cetate alături de mama, bunica și străbunica sa, până la 12 ani, când a părăsit România, luând calea Vienei împreună cu familia. De la acele amintiri, momentele petrecute la etajul Sinagogii, în galeria femeilor alături de ramura feminină a familiei sale, s-a născut, de fapt, dorința de a-și prezenta câteva dintre lucrările sale de artă chiar aici, unde străbunica sa, Ida Färber, a avut un rol magistral. Ea fusese co-fondatoare a comunității religioase evreiești din Timișoara și se spune că ar fi fost inițiatoarea „cinelor de vineri seara”, în special pentru oamenii care trăiau singuri. Iar atunci când a stat de vorbă cu președinta comunității evreiești din Timișoara, Luciana Friedman, pentru a discuta ideea expoziției, portretul străbunicii sale de pe peretele din birou pare că pecetluise deja acordul.
„Unul dintre scopurile principale ale Comunității Evreiești din Timișoara este să păstreze moștenirea evreiască, dând tinerei generații șansa să cunoască și să prețuiască tot ce au lăsat cei de dinainte”, spune Luciana Friedmann, Președinta Comunității Evreiești din Timișoara. „Suntem foarte recunoscători că, prin arta ei, Veronica Taussig construiește un pod între trecut și prezent, între Timișoara și cei care au plecat de aici în lumea largă. Prin arta sa vibrantă, modernă și colorată, pe care o aduce în această sinagogă construită în stil maur-eclectic, a reușit să lege, peste timp, ceea ce a fost cândva comunitatea noastră cu noile moduri de exprimare artistică. E foarte important să reușim să ne ținem serviciile religioase, fiind, în același timp, parte integrantă în viața culturală a Timișoarei, în general, dar mai cu seamă în anul în care orașul este Capitală Europeană a Culturii“.
Întreaga familie a Veronicăi Taussig are origini în România: bunica și străbunica din partea mamei erau din Arad, iar bunicul, Josef Taussig, era din Timișoara, unde a fost director al primei fabrici de spirt. Bunica sa a fost membră a Organizației Femeilor Sioniste WIZO, iar bunicul a fost rotarian. Fratele bunicului, talentatul grafician Àrmin Tardos-Taussig, a plecat de la Timișoara la Szeged, în Ungaria. Nu de mult, la o expoziție organizată la sinagoga din Szeged, el a fost comemorat pentru activitatea în domeniul artei. Iar Veronica a început concret să își exerseze spiritul creator după vârsta de 60 de ani, până atunci fiind colecționar pasionată de colecționarea artei contemporane. Chemarea artistică a venit datorită năzuinței de a continua amprenta creatoare a familiei sale.
Antreprenoriatul este de asemenea o verigă ce leagă familia Veronicăi peste continente și peste generații. Vărul Veronicăi, John Färber, acum în vârstă de 98 de ani, este proprietarul Fabricii „Azur“, fabrică de vopsea cunoscută din Timișoara. Eugen Färber, tatăl lui, făcea comerț cu vopsele la Timișoara. În 1923 a început producţia pe malul Begăi, înființând „Fabrica Unită de Lacuri & Vopsele“. Taussig, cumnatul său, a deschis o fabrică de solvenţi, care a devenit mai târziu compania „Solventul“.
După plecarea din țară, din cauza regimului comunist, John Färber a ajuns la New York, unde și-a dat doctoratul în chimie la Polytechnic Institute of Brooklyn. A lucrat la firma de textile a socrului său, Leslie Kleyman, care, în 1950, a întemeiat firma Leslie Kleyman Corporation. În 1952, John Färber a dezvoltat în cadrul firmei departamentul de produse chimice. Firma s-a redenumit ICC Industries și a devenit unul dintre cele mai mari conglomerate chimice din SUA, având poziția 148 în Forbes Private Company List în 2012, cu vânzări de 3 miliarde de dolari. Firma are birouri în SUA, Europa, Orientul Apropiat și Asia și deţine numeroase fabrici de produse chimice, farmaceutice şi de mase plastice pe toate continentele. ICC Industries este proprietatea familiei Färber. Mai mult, Frutarom, companie israeliană, unul din cei 10 cei mai mari producători de arome și ingrediente speciale din lume, aparține de ICC. Într-un gest reparatoriu, în 1999, ICC a cumpărat fabrica de lacuri şi vopsele „Azur“ din Timişoara, pe care familia a pierdut-o prin naționalizare.
Regimul comunist a naționalizat, printre altele, clădirea familiei, celebrul Palat Neuhausz din Piața Victoriei, cunoscut și ca Palatul Färber, ce îi aparținuse lui Bernat Färber, străbunicul Veronicăi, care a fost proprietarul unui magazin de textile în Fabric şi membru în conducerea comunității evreieşti. De aceea în 1961 familia a fost nevoită să plece din țară, din „Mica Vienă“ (așa cum era Timișoara cunoscută pe atunci) în Marea Vienă.
Veronica a crescut auzind vorbindu-se patru lumi în jurul ei: cu străbunica sa vorbea germană, a mers la grădinița germană și a urmat școala germană „Nikolaus Lenau”; acasă vorbea maghiara, româna a învățat-o efectiv din mers, iar limbajul artei domina vila bunicilor ei, unde și-a petrecut mare parte din copilărie, printre tablourile care au mediat contactul său cu arta și cu frumosul.
Legătura sa cu familia extinsă a însemnat de fapt legătura cu arta. Iar această legătură nu a fost nicicând radical întreruptă. Când a revenit pentru prima dată în România, în anii 1970, ajunsă seara în fața vilei bunicilor săi, a strigat-o: „Bunico, sunt aici!“ La fel strigă și expoziția sa „Roots and reflections“, care ne provoacă la dialog. Primul dialog esențial este cel dintre sculpturile Veronicăi Taussig și arhitectura Sinagogii. Următorul dialog este cel dintre energie și repaos, dintre gol și plin, dintre lumină și întuneric.
Prin jocul de lumini și prin oglindirile metalice, sculpturile absorb fragmente din realitatea înconjurătoare. Culorile folosite de Veronica sunt vibrante, foarte puternice, de aceea obiectele create de ea umplu și energizează cu adevărat spațiul pe care îl ocupă.
„Pentru mine este un sentiment liniștitor să mă reîntorc, fie și în această formă, în locul pe care a trebuit să-l părăsim. Sunt surprinsă să văd cât de frumos a devenit orașul și, în același timp, mă năpădesc multe amintiri. Nu le-am reprimat niciodată. Peste ele s-au suprapus doar numeroasele impresii noi ale călătoriilor și ale vieții mele din Occident. Acum, odată cu această întoarcere la Timișoara, ele își fac din nou loc la suprafață“, spune Veronica Taussig.
Vă invit să mergeți la Sinagoga din Cetate (Str. Mărășești nr. 6), să vedeți expoziția Veronicăi Taussig până pe 10 septembrie. Expoziția „Roots and reflections“ de la Timișoara este cea de-a 14-a a artistei, după ce a expus la Praga, Berlin, Viena, Łódź, Budapesta, Varșovia și Sankt Petersburg. Pe 10 septembrie va avea loc și finisajul, la ora 16:00. Vă doresc o călătorie plăcută, o călătorie în timp și în spațiul culorilor și formelor abstracte!