FacebookTwitterLinkedIn

Dezvăluită cu o zi înainte de comemorarea unui an de la moartea reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii, „moneda” unicat are mărimea unei mingi de baschet și a fost realizată de East India Company. Compania Britanică a Indiilor de Est nu mai este ce-a fost – adică o firmă înființată în anul 1600 (și dizolvată în 1874) pentru a face comerț cu India și, mai târziu, cu China.

East India Company este astăzi un brand de lifestyle de lux – care vinde, printre altele, monede comemorative -, controlat de omul de afaceri indian Sanjiv Mehta, care a achiziționat în 2005 sigla și dreptul de a folosi numele faimoasei companii.

Realizarea monedei a durat mai bine de un an, regina însăși dându-și acordul pentru designul prețiosului obiect. Pe fața principală a monedei care are un diametru de 24 cm, este amplasată, în centru, o monedă mare, din aur de 24 carate, care cântărește 900 g. Aceasta este înconjurată de 10 monede mai mici, de 30 g, din același material, care stau pe o montură de diamante.

Pe revers sunt montate câteva mii de diamante într-o configurație care reconstituie steagul Marii Britanii. Nu doar valoarea și numărul acestor diamante se adaugă la valoarea totală a monedei, ci și munca depusă la montarea lor: „Un bijutier are, în medie, nevoie de o oră pentru a monta patru diamante”, explică Mehta pentru CNN. „Calculați câtă manoperă înseamnă montarea a 6.426 de diamante.”

Reprezentanții EEC spun că moneda, denumită „The Crown”, este un obiect de artă unic și îi estimează valoarea la 23 de milioane de dolari. Cea mai scumpă monedă vândută vreodată la licitație este așa-numita Double Eagle din 1933, o monedă din argint adjudecată, în 2021, cu 18,9 milioane de dolari la o licitație organizată de Sotheby’s la New York.