FacebookTwitterLinkedIn

Veniturile din turism ale Turciei atinseseră un nivel record, de 46,3 miliarde de dolari, în 2022, în creștere cu 53% față de anul precedent și peste recordul anterior de 34,5 miliarde de dolari, din 2019. Sosirile străinilor au totalizat 44,6 milioane anul trecut, la mică distanță față de vârful din 2019, de 45,1 milioane, potrivit datelor Ministerului Turismului.

Rușii au fost pe locul al doilea după germani, în privința sosirilor de străini și au ales Turcia ca urmare a restricțiilor de zbor impuse de națiunile occidentale, după invazia Moscovei în Ucraina.

Pentru 2023, ministrul Turismului, Mehmet Ersoy a anunțat că veniturile din turism sunt previzionate la 56 miliarde de dolari.

Anual, circa 300.000 de turiști români își petrec vacanțele în Turcia, atrași de ofertele all inclusive, de gastronomie și de peisaje. Türcia este prima țară care a dezvoltat un program guvernamental în domeniul turismului durabil, prin care recompensează unitățile care practică turismul durabil, pentru a crește încrederea vizitatorilor. Programul încurajează creșterea facilităților și a destinațiilor.

Criteriile de acreditare a unităților de cazare, recunoscute la nivel internațional de Global Sustainable Tourism Council (GSTC), constau în patru domenii principale: management durabil, impact socio-economic, impact cultural și impact asupra mediului. Sigla GSTC este inclusă în documentele facilităților care au fost certificate, prin îndeplinirea tuturor criteriilor. Toate aceste facilități sunt publicate pe site-ul GoTürkiye, platforma oficială de turism din Türcia. Începând din februarie 2023, peste 100 de facilități au primit Certificatul de Turism Durabil, conform  criteriilor internaționale.

Cele mai multe plaje cu steag albastru din  lume

Programul de Turism Durabil al Turciei urmărește ca toate unitățile de cazare din Turcia să respecte practicile globale de turism durabil, în tranziții graduale până în 2030 și ca toate standardele internaționale să fie îndeplinite până în 2030.Sustainable Türkiye ocupă locul al treilea la nivel global în privința numărului de plaje cu steag albastru, în timp ce Antalya își menține poziția de lider – ca oraș cu cele mai multe plaje cu steag albastru în rândul orașelor lumii. Pe lângă plajele frumoase, orașele istorice și bucătăria unică, Turcia oferă o varietate de servicii turistice. Cei mai puternici împărați ai istoriei antice au construit orașe de-a lungul acestor vechi rute comerciale din Marea Egee și acolo au avut loc și cele mai mari schimbări istorice ale vremurilor.

În Teatrul Antic Aspendos încă mai sunt montate spectacole

Situată în sudul Turciei, la poalele munților Taurus, pe litoralul Mării Mediterane, Antalya este una dintre cele mai importante stațiuni de pe litoralul mediteranean.

„Fără îndoială, Antalya este cel mai frumos loc din lume,” spunea fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk.

Munții Taur înconjoară orașul paralel cu coasta, ce măsoară 640 de kilometri și se întinde de la vest la est pe coasta Mediteranei.

Kaleiçi este centrul istoric al orașului Antalya, locul unde s-a născut istoria Antalyei.  Cândva a fost oraș roman, apoi bizantin, pentru ca în final să devină oraș turcesc, în timpul lui Seljuk.  Imag Poarta lui Hadrian

Numele de Kaleici înseamnă “Kale interioară”, Kale însemnând castel sau cetate. Sunt mai multe intrări în Kaleici, însă cea mai pitorească este Poarta lui Hadrian, construită în anul 130 d.Hr, pentru a marca comemorarea vizitei Împăratului Hadrian în oraș.

Poarta lui Hadrian

Frumusețea porții este dată de plafonul casetat în arcade și coloanele de marmură decorative ce leagă arcadele de pe ambele părți.  Kaleiçi găzduiește multe hoteluri tip boutique, artefacte istorice, muzee, magazine special concepute, cafenele și restaurante elegante.RuinAdalia este un astfel de hotel, construit peste ruine romane, bine protejate și care pot fi vizitate.

Una dintre primele clădiri islamice din orașul Antalya este Moscheea Yivli Minare, minaretul decorat cu plăcuțe ceramice de culoare albastru închis.

La sud de Kaleiçi se află portul istoric, unde sunt ancorate zeci de bărci de croazieră. Toate straduțele duc spre vechiul port, construit într-un mic golf înconjurat de stânci. În perioada Dinastiei Seljuk au fost construite diguri ce aveau scopul de a feri micuțul port de furtunile venite din largul Mediteranei.

Parcul Karaalioğlu se întinde pe 140 de mii de metri pătrați. Trei străzi paralele duc în direcția est-vest spre mare și se termină cu trei terase de vizionare la malul mării.

Turnul Hidirlik este locul în care Kaleiçi întâlnește Parcul Karaalioglu. În vestul îndepărtat al orașului, pe Peninsula Teke, se află orașul antic Patara, unul dintre cele mai importante orașe ale civilizației antice liciane. Fondat în secolul al V-lea î.Hr., Patara a fost unul dintre cele mai mari porturi ale Liciei. În apropierea orașului se întinde, pe 18 km, plaja Patara, cea mai lungă plajă din Turcia, cu nisip alb și fin.

Templul lui Apollo, considerat al doilea cel mai important templu după cel din Delphi, atrage pelerini din toate orașele Asiei Mici. Împăratul roman Hadrian a trăit aici o lungă perioadă de timp.

Kaș este un mic oraș de pescuit din provincia Antalya, care și-a câștigat renumele de a fi unul dintre primele 10 locuri de scufundări din lume.

La poalele Muntelui Tahtalı sunt orașele antice Olympos și Phaselis. Tahtali are 2.365 m și este cel mai înalt vârf din lanțul muntos Tahtalidaglar. Apropierea extremă a muntelui de mare oferă panorame deosebite asupra plajelor și orașelelor de pe linia țărmului (Kemer, Tekirova, Belek). 

Despre focurile ce pot fi văzute uneori pe munte există o frumoasă poveste. Se spune că Belerofon, fiul lui Glaucos, regele Corintului, îl ucide, dintr-un accident pe fratele său, la o petrecere de vânătoare, motiv pentru care este trimis în exil. El traversează Marea Egee până la Anatolia, unde începe o nouă viaţă. Lucrează aici ca slujitor pentru unul dintre regii din zonă. Fiind un bărbat foarte frumos, soția regelui îl îndrăgește, îi declară dragostea și îi propune să aibă o aventură. Dar el, onest fiind o refuză. Regina, furioasă pentru că e respinsă, încearcă să-l forțeze. Cînd regele află, se înfurie, însă nu vrea să-l omoare pe tânărul slujitor, ci îl trimite la Curtea lui Iobates, din Licia, purtând cu el o scrisoare sigilată, în care regele cerea ca tânărul să fie ucis. Fără să știe ce mesaj de condamnare ducea cu el, Belerofon ajunge şi oferă scrisoarea regelui Iobates. Când acesta citește scrisoarea este surprins și impresionat de onestitatea şi puritatea lui Belerofon, şi decide că nu vrea să îl ucidă, ci îl trimite după capul Himerei, o creatură care are cap de leu, corp de capră şi coadă de şarpe și care scoate flăcări pe gură şi pe nas. Belerofon acceptă misiunea. Pe drum, el capturează calul înaripat Pegas şi zboară la locul de baștină al Himerei. Himera se apără aruncând flăcări spre el, însă Belerofon observase fiecare mişcare a Himerei, în timp ce se apropia de munte. El își pregăteşte săgeţile şi o atacă cu o asemenea forţă, încât săgeata trece prin gură iar stomacul monstrului este cuprins de flăcări. Himera este ucisă, dar chiar şi acum flăcările continuă să iasă din gura ei.

În Teatrul Antic Aspendos încă mai sunt montate spectacole

Între orașele antice impresionante se remarcă Perga, orașul-port ce aparține civilizației Pamphylia, în apropierea căruia este situată stațiunea Belek, unul dintre centrele de golf de referință ale lumii, cu terenuri special amenajate. Spre nord de Antalya se află unul dintre cele mai bine conservate teatre antice din lume – Teatrul Antic Aspendos, unde încă sunt montate spectacole, iar Cascada Manavgat, ce izvorăște din munții Toros, este cea mai cunoscută din Turcia.  

Bucătăria locală este influențată de tradițiile culinare nomade

Terenurile fertile și cultura orașului au modelat cultura alimentară din Antalya. Aici, bucătăria locală este influențată de tradițiile culinare nomade ale popoarelor turcești, precum și de bucătăria persană, kurdă, arabă, armeană, mediteraneană și caucaziană.

Antalya Piyazı este un preparat din fasole cu sos tartar și are o istorie de aproape o sută de ani. Yörük Kebabı este un produs al culturii Yörüks, nomazii din Anatolia care își câștigau existența din creșterea animalelor și locuiau în corturi. Preparatul conține multă carne, legume și condimente cultivate în zonele muntoase.

La fel ca Yörük Kebabi, Burnt Ice Cream poartă urme din geografia și condițiile regiunii, iar laptele, ingredientul principal al înghețatei, este obținut de la caprele care trăiesc în Munții Taur. Înghețata este renumită în regiune pentru că localnicii vor să se răcorească în zilele toride de vară. Burnt Ice Cream conține numai lapte de capră, smântână, salep și zahăr.

De asemenea, chifteluțele din Antalya diferă de cele din celelalte regiuni ale Turciei, fiind făcute pe frigărui și servite pe o pită caldă, alături de chimen, roșii, ardei și ceapă coptă.

Bucătăria din provincia Isparta, este îmbogățită cu arome locale, datorită fondului său cultural și locației învecinate cu regiunile Anatoliei Centrale, Mării Egee și Mării Mediterane. Uluborlu Banağı este un produs culinar tradițional ce se prepară cu multă carne proaspătă, bulion și pide (pâine rotundă). 

La intersecția drumurilor ce leagă interiorul Anatoliei și coasta mediteraneană

Situată în sud-vestul Turciei, Provincia Burdur se află la intersecția drumurilor ce leagă interiorul Anatoliei și coasta mediteraneană. Din punct de vedere geografic, este cunoscut sub numele de Perla Regiunii Lacurilor iar din punct de vedere cultural este capitala Regiunii Teke, datorită culturii și muzicii populare bogate. Burdur combină frumusețile naturale oferite de lacuri, peșteri și parcuri cu cele istorice și culturale, precum: orașe antice, conace și moschei. Istoria Burdurului datează din epoca paleolitică. Orașul se află în regiunea antică Pisidia, care include Isparta și Antalya în granițele sale actuale.

Fântâna Antoninus curge de 2.000 de ani

Orașele antice din Burdur – Sagalassos și Kibyra sunt incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Sagalassos datează din perioada imperială romană, iar cele mai impresionante structuri ale orașului antic, din vârful muntelui, sunt Fântâna Antoninus, care curge de 2.000 de ani, și complexul extins de băi romane. Săpăturile arheologice au scos la iveală reședințe, o bibliotecă, un templu, băi și o fântână elenistică și un teatru cu o capacitate de 9.000 de persoane. Sagalassos este una dintre cele mai bine conservate așezări antice din Asia Mică.

În Burdur sunt cele mai multe grădini de trandafiri și cele mai mari culturi de lavandă, pentru care provincia este renumită.

Lacul crater Salda are ape turcoaz și plaje cu nisip alb și este al cincilea cel mai curat lac din lume și cel mai adânc din Turcia, Numit Maldivele din Türcia, Salda este unul dintre cele mai limpezi lacuri de apă dulce din lume, despre care se spune că este unul dintre cele două locuri de pe Pământ ce sunt similare ca structură de rocă cu cea a planetei Marte. Apa lacului conține magneziu, sifon și argilă și are o adâncime de 196 m.

Culturile de trandafiri se întrec cu cele de lavandă

Isparta este orașul natal al celui de-al 9-lea președinte al Republicii Turce, Süleyman Demirel. Inginer constructor, specializat în construcția de baraje, el a participat la mai multe proiecte de baraj pentru a rezolva problema irigărilor culturilor agricole. Amplasată în Districtul Lacurilor, Isparta este una dintre cele mai populare provincii din Turcia, unde culturile de trandafiri se întrec cu cele de lavandă, ca și în Burdur. În Isparta, vara vizitatorii se pot împrospăta în apele calme și colorate ale lacului Eğirdir iar iarna aleg Centrul de schi Davraz, aflat la o altitudine de 2.635 de metri, având 25 de kilometri de piste.

Eğirdir este un district bogat în istorie și natură, cu Lacul Eğirdir, înconjurat de livezi de meri și piersici și culorile sale care se schimbă, în diferite momente ale zilei,.

Muğla este locul unde se termină Marea Egee și începe Marea Mediterană. Cu sute de ruine, vizitatorii acestui oraș pot călători opt mii de ani înapoi în timp.